„Rambo” s-a reîntors în munți. Ursul care a terorizat Ploieștiul a fost eliberat în sălbăticie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ursul „Rambo” a fost capturat, luni, în incinta unei rafinării din Ploiești, iar autoritățile l-au relocat în habitatul său natural, în zona montană Tabla Buții.

Rambo a ajuns în munți. FOTO captură Primăria Ploiești / Facebook
Rambo a ajuns în munți. FOTO captură Primăria Ploiești / Facebook

Una dintre dronele cumpărate de Primăria Ploiești, cu care a fost căutat săptămâni întregi ursul, va fi donată către ISU Prahova.

Situația de urgență, generată de prezența unui urs pe raza municipiului, a dus la necesitatea cumpărării unor drone care au camere video cu termoviziune, adică pot fi folosite pe timp de noapte. Administrația locală va cumpăra două astfel de echipamente.

Dotarea este obligatorie și nu pentru vreun moft, ci pentru că, din punctul meu de vedere, astfel de evenimente (prezența unor animale sălbatice în oraș – n.r.) vor fi din ce în ce mai dese. Și trebuie să ne pregătim pentru lucrul ăsta. De ce două? Pentru că una vreau să rămână în dotarea noastră și a doua, chiar dacă este cumpărată de noi, aș vrea – pe un protocol cu cei care ajută mult și nu doar în astfel de cazuri – să le-o dăm celor de la ISU să o folosească”, a declarat primarul Andrei Volosevici pentru zdp.ro.

Autoritățile din Ploiești au reușit, într-un final, să captureze ursul care dădea târcoale cartierelor mărginașe ale orașului. Fiara a fost prinsă în incinta unei rafinării din Ploiești.

„Primăria Municipiului Ploieşti informează cetăţenii că luni, 21 august 2023, în jurul orei 5.45, echipa de intervenţie coordonată de primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a reuşit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezenţă a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza oraşului nostru. Astfel, în urma unei sesizări, primită prin intermediul apelului de urgenţă 112, a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs în incinta Rafinăriei Lukoil, din Ploieşti. În urma apelului recepţionat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgenţă, procedând la tranchilizarea animalului”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, pe toată durata intervenţiei, ursul nu a avut de suferit, exemplarul urmând a fi relocat, de îndată, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localităţii prahovene Tabla Buţii.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în capturarea ursului, pe parcursul intervenţiei, municipalitatea ploieşteană beneficiind de sprijin de specialitate din partea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova şi al unui medic veterinar, precum şi de suport direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, Poliţiei Municipiului Ploieşti, respectiv Administraţiei Parcului Memorial „Constantin Stere”.

Ministerul Mediului a primit rezultatele specialiștilor de la Academia Română, care au calculat care este numărul optim de urși care ar trebui eliminați.

„Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficient. Am solicitat colegilor să pregătească rapid proiectul de ordin care să respecte exigențele Academiei Române”, a precizat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Ministrul Mediului spune că se vor elimina cu prioritate acei urși care ajung în intravilan.

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a decis, în ultima sa zi în funcție, vânarea a peste 500 de urși, dar ministrul actual, Mircea Fechet, a stabiit să fie vânați doar 220.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite