Profu' de 49 de ani cu disciplină de fier. Cum a ajuns la corpul de invidiat cu care vrea să câştige titlul mondial la culturism şi fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costin Ilincă, profesor universitar la Ploieşti, se antrenează intens pentru a cuceri titlul mondial la culturism şi fitness, la categoria de vârstă „40 plus“.

Costin Ilincă (49 de ani), profesor de inginerie mecanică în cadrul Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti, se pregăteşte intens pentru a participa la Campionatul Mondial de Fitness si Culturism programat în toamna acestui an la Bistriţa Năsăud.

În urmă cu doi ani a pozat pe coperta ediţiei româneşti a revistei „Men’s Health“. Atunci, a pus un pariu cu studenţii lui, pe care l-a şi câştigat, că va fi în formă până la data la care a fost programat "shootingul".

Acum vrea să câştige titlul mondial la categoria de vârstă „40 plus“. „Viaţa este structurată pe obiective de atins“, spune profesorul, care şi-a schimbat radical stilul de viaţă în ultimii ani pentru a-şi atinge ţelurile.

Mai spune că studenţii şi studentele lui îl privesc acum ca pe un model, fapt care-l obligă să nu facă nicio greşeală.

Costin Ilincă, profesorul de inginerie mecanică, este susţinut de studenţii săi FOTO Diana Frîncu

image

După apariţia în „Men’s Health“, „profu’“, cum este strigat inclusiv la sala de sport, a dat examen pentru a trece de la categoria de sportiv amator la cea de profesionist. Este legitimat la un club din Capitală şi membru al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness.

Profu' are două antrenamente pe zi special pentru a fi în formă maximă la Campionatul Mondial de Culturism FOTO Diana Frîncu

image

Cât contează alimentaţia

„S-a schimbat foarte mult viaţa mea de la apariţia pe copertă. În ultimele două luni, de când am început antrenamentul intens, sub îndrumarea domnului profesor Dănuţ Enuţă (n.r. - profesor şi arbitru internaţional de Culturism), lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Antrenamentele acum sunt în număr de şapte pe săptămână, în fiecare zi - de dimineaţă cardio, după-amiază forţă. Nu este deloc simplu, iar alimentaţia trebuie să fie la înălţime, pentru că ea contează în proporţie de 70%, altfel nu poţi să faci faţă, pentru că metabolismul se schimbă odată cu înaintarea în vârstă. Concurez la categoria Master, la care participă sportivi care au peste 40 de ani şi este foarte greu să păstrezi o formă fizică bună fără disciplină“, spune Costin Ilincă.

Dincolo de antrenamentul din sală, spune că important este şi antrenamentul în bucătărie. Profesorul a renunţat la preparatele culinare clasice, la dulciuri şi alcool şi a învăţat să gătească singur. Carnea de calitate fără nici un adaos de grăsime, fructele, legumele şi apa sunt acum îngredientele care au înlocuit tocăniţele tradiţionale.

Tracţiunile, unul dintre cele mai eficiente exerciţii pentru creşterea masei musculare FOTO Diana Frîncu

image

Sfaturile profesorului

„Doar pentru mâncare cheltuiesc aproximativ 500 de lei săptămânal, pentru că toate ingredientele trebuie să fie de bună calitate. Carne de vită, peşte, în special ton, pieptul de curcan sau de pui, fructele şi legumele nu trebuie să-mi lipsească. Pe lângă toate acestea, vin cu un aport de suplimente alimentare, vitamine, minerale şi Omega 3 6 9, care-mi asigură un suport adiţional de uleiuri sănătoase şi lecitină, care asigură metabolizarea grăsimilor şi reduc colesterolul, iar toate acestea mă mai costă lunar cel puţin 150 de lei“, explică Ilincă.

Profesorul spune că marele secret al sportivilor de performanţă este odihna, cel puţin 8 ore zilnic, şi hidratarea intensă.

„Dimineaţa trebuie să o începem cu un pahar cu apă şi cu un mic dejun sănătos, din fructe, care ne aduc imediat energie, la care putem adăuga puţini carbohidraţi şi proteine. Cea mai mare greşeală pe care o fac cei mai mulţi este să evite masa de dimineaţă şi să mănânce copios seara. Ultima masă trebuie să fie cu cel puţin 2-3 ore înainte de somn pentru ca mâncarea să aibă timp să se digere. Mâncatul înainte de culcare este un mare pericol pentru bărbaţi, pentru că aşa apare acel fenomen de distensie abdominală. Creşterea în volum a abdomenului este un fenomen ireversibil“, dezvăluie profesorul.

Reţetele preferate ale profesorului Costin Ilincă

Piept de curcan cu sos de portocale la cuptor

Pieptul de curcan se feliază la o grosime de 2 centrimetri. Bucăţile de carne se stropesc cu un sos preparat din suc de portocale şi miere (la 100 de grame de lichid adăugaţi o lingură de miere) şi se lasă câteva minute la macerat. Carnea se aşează în tavă şi apoi este stropită cu puţin sos de soia. Sare cât mai puţină, pentru că este un mare duşman al sportivilor, fiind principalul responsabil al retenţiei de apă. Tava se introduce la cuptor 35 de minute, la o temperatură de 200 de grade. Se serveşte cu garnitură de orez alb sau brun, care este o sursă foarte bună de carbohidraţi complecşi ce ne vor aduce pe parcursul zilei suficient de multă energie.

Omletă cu fructe sau soia

Costin Ilincă nu foloseşte pentru prepararea omletei gălbenuşurile de la ou. Aşadar, într-un castron se bat albuşurile spumă în care se adaugă puţină brânză slabă şi fructe crude (zmeura este preferată de profesor, dar pot fi folosite şi alte fructe de pădure, stafide sau vişine şi cireşe, în funcţie de sezon).

Evident, omleta nu se prăjeşte într-o cantitate mare de ulei, ci se coace într-o tigaie care permite prepararea acesteia fără adaos de grăsime. Dacă nu vă place combinaţia de fructe cu ou, atunci le puteţi înlocuit cu boabe verzi de soia sau mazăre verde.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite