Primăria Ploieşti se împrumută cu 79 de milioane de lei pentru cofinanţări de proiecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul semnat de oficialii din primărie va fi returnat în 15 ani. FOTO Adevărul Ploieşti
Contractul semnat de oficialii din primărie va fi returnat în 15 ani. FOTO Adevărul Ploieşti

Oficialii din Primăria Ploieşti au semnat un contract de credit în valoare de 79 de milioane de lei, adică aproape 18 milioane de euro, pentru cofinanţarea unor lucrări finanţate din fonduri europene

Contractul linie de credit a fost semnat săptămâna trecută de primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu. Obiectul acestuia îl constituie acordarea unei facilităţi de credit de la CEC Bank, cu un plafon maxim de 79 de milioane de lei (aproape 18 milioane de euro), pe o perioadă de 180 de luni (15 ani).

Administraţia din Ploieşti va folosi această linie de credit pentru cofinanţarea lucrărilor de investiţii de interes local, finanţate din fonduri europene, precum şi pentru lucrările necesare relocării Spitalului de Pediatrie în clădirea donată de OMV Petrom, din centrul oraşului.

Pentru această operaţiune este necesară reconversia clădirii OMV Petrom într-o unitate medicală ce va asigura spitalizare continuă şi de o zi, precum şi dezvoltarea serviciului Unitatea Primiri Urgenţe, Ambulator şi Imagistică, prin extinderea clădirii existente.

Vă mai recomandăm

Salon de spital etalon la SJU Ploieşti. Investiţia va fi extinsă

Copii şi artişti plastici din Ploieşti strâng bani pentru viitorul Spital de Pediatrie

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite