Ploieşteanul Daniel Gaşpar: avocatul cu succes în afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A venit de pe meleaguri ieşene ca să practice avocatura la Ploieşti. Înainte de asta, însă, a dezvoltat o afacere cu instalaţii sanitare, care i-a adus un profit considerabil.

La doar 28 de ani, Daniel Gaşpar cunoaşte reţeta succesului. Povestea sa de reuşită începe în anul 2000, când a lăsat casa părintească de la Iaşi pentru Ploieşti, localitate unde a pornit propria afacere.

„Mătuşa mea a avut o firmă de instalaţii sanitare. Ea le monta apometre ieşenilor. În acei ani era ceva nou, necesar, toată lumea vroia să aibă aşa ceva pentru a contoriza consumul de apă. Aşa că m-am specializat la Iaşi şi am venit la Ploieşti ca să că ocup cu aşa ceva. Am avut la mine doar 300 de dolari, bani obţinuţi din prestarea unor servicii la firma mătuşii mele. Mi-au ajuns cât să-mi plătesc chiria pentru o garsonieră şi să deschid firma. În acei ani, eram primul pe piaţa din zonă care instala apometre", îşi aminteşte tânărul.

Pe profit, de la început

Daniel Gaşpar a mers pe profit de la bun început, iar, în scurt timp, şi-a dezvoltat afacerea şi în Bucureşti. Deşi absolvise Colegiul de Vameşi de la Bacău, tânărul a renunţat să profeseze în domeniu, visând la o carieră în avocatură. „Din banii obţinuţi din afacerea cu apometre, mi-am plătit cursurile la facultatea de drept, pe care am absolvit-o cu brio. Am rămas în Ploieşti, unde mi-am întemeiat o familie. Soţia este administatorul firmelor pe care le-am deschis, iar eu sunt acţionar. Şi asta pentru că îmi dedic timpul avocaturii", explică Daniel. În luna septembrie, acesta va susţine examenul de definitivat în domeniu. Are deja la activ 74 de cazuri pe care le-a instrumentat, sub îndrumarea atentă a maestrului său, 80% dintre acestea fiind soluţionate în favoarea clienţilor.

Un mic detectiv

„Este o profesie care îţi oferă foarte multe satisfacţii. Ai ocazia să îndrepţi situaţiile injuste, să dobândeşti un prestigiu social. Să cunoşti cât mai mulţi oameni. Pentru mine mai puţin contează aspectul financiar. Nu sunt avocat ca să mă îmbogăţesc. Am din ce trăi. Vreau să văd oameni fericiţi că li s-a făcut dreptate", susţine tânărul. Recent, Daniel Gaşpar, a ajuns „vedetă", după ce a făcut public un caz inedit. Disperat că maşina sa era, periodic, zgâriată în parcare, iar poliţia nu îl putea ajuta fără probe concludente, avocatul a achiziţionat un sistem de supraveghere video pentru a-l filma pe vinovat. „Am reuşit să recuperez de la persoana care mi-a zgâriat maşina banii investiţi în achiziţionarea sistemului de alarmă şi a camerei video", a mai spus tânărul avocat stagiar.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?

Vreau să mă perfecţionez cât mai mult în domeniul juridic. Acord foarte mult timp studiului. Îmi doresc să intru în magistratură. Îl admir foarte mult pe procurorul Daniel Ghiţă, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, şi, de ce nu, vreau să-i calc pe urme.

Cum îţi atragi clienţii?

Cea mai bună reclamă în cazul unui avocat sunt procesele câştigate. Cel care ţi-a fost client te recomandă şi altor persoane şi de aici apar alţi şi alţi clienţi. Avocatul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor şi să-şi respecte clienţii.

Ce-i place

Lui Daniel Gaşpar îi plac călătoriile în străinătate. A vizitat aproape toată Europa. „Timpul liber mi-l petrec cu familia. Am o soţie extraordinară şi un fiu de numai cinci luni", spune acesta.

Ce nu-i place

„Nu-mi place minciuna. Am pretenţia ca acei oameni care-mi solicită ajutorul în calitate de avocat să-mi spună adevărul. Nu pot instrumenta cazuri construite pe poveşti false", susţine Daniel.

Profil

Născut
9 mai 1982, la Iaşi

Studii
Facultate de Drept, Bucureşti

Familie
Căsătorit, are un copil

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite