O femeie a murit în Bucegi, pe un traseu spre Crucea Caraiman. Turista a căzut 100 de metri într-o prăpastie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie şi-a pierdut viaţa, marţi, după ce a alunecat pe o potecă foarte îngustă din Masivul Bucegi şi a căzut într-o prăpastie, de la o înălţime de aproximativ 100 de metri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Prahova, maior Leonard Dragomirescu, femeia plecase împreună cu soţul său într-o drumeţie montană, de la Babele către crucea Caraiman din Masivul Bucegi, informează Mediafax.

La un moment dat, cei doi s-au abătut de la traseu şi au ales o scurtătură, mai exact o brână îngustă de 20 de centimetri, care este mărginită pe o parte de lanţuri prinse cu piroane de peretele muntos, iar de partea cealaltă de o prăpastie.

Femeia a făcut un pas greşit şi a alunecat, căzând aproximativ o sută de metri în gol. Soţul acesteia a cerut ajutor, la momentul apelului către salvatorii montani el neputând să le spună jandarmilor montani dacă soţia sa este sau nu în viaţă.

Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că jandarmii şi salvamontiştii care au intervenit au constatat că femeia este moartă, iar în prezent a început operaţiunea de recuperare a trupului neînsufleţit. Cadavrul va fi scos din prăpastie pe o targă legată de corzi de alpinism, mai scrie sursa citată.

Vă mai recomandăm

Un turist rătăcit în Bucegi a fost recuperat de salvamontişti după 12 ore

Turist maghiar mort la Vârful Omu. Alţi doi au fost recuperaţi de salvamontişti

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite