Video Incendiu la o firmă de valorificare a deşeurilor din Prahova. Garda de Mediu a anunţat un control

0
0
Publicat:

Incendiul care a izbucnit joi după-amiază, 23 octombrie, la o firmă de valorificare a deşeurilor nepericuloase din comuna Ariceştii Rahtivani, județul Prahova, este încă nestins după 16 ore.

FOTO: Captură video ISU Prahova
FOTO: Captură video ISU Prahova

Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1000 mp.

Având în vedere degajările mari de fum, în zonă se va transmite un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. La acest moment, la fața locului acționează 5 mașini de stingere și 1 ambulanță SMURD, transmite sursa citată.

Garda de Mediu Prahova a anunţat un control la firma la care a izbucnit incendiul.

„Din primele informaţii de la faţa locului, incendiul s-a manifestat pe platforma de depozitare a deşeurilor nepericuloase, pe o suprafaţă extinsă, cu flacără deschisă şi degajare masivă de fum caracteristic. (...)

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au solicitat sprijinul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, care monitorizează calitatea aerului în zonă prin intermediul laboratorului mobil, analizând indicatorii specifici. (...)

Garda de Mediu a demarat un control la operatorul în cauză, în vederea stabilirii circumstanţelor producerii evenimentului şi a posibilelor încălcări ale legislaţiei de mediu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.  

Sursă video: Facebook ISU Prahova

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite