Video Lucrări intense la ceas de seară pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău. De ce constructorul a intensificat ritmul
0Lucrările pe Autostrada Moldovei A7 continuă într-un ritm intens, inclusiv la ceas de seară, pe tronsonul dintre Adjud și Bacău, însă proiectul se confruntă în continuare cu întârzieri față de termenele inițiale.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a anunțat că acest segment, considerat unul dintre cele mai avansate aflate în execuție, beneficiază în prezent de o mobilizare consistentă în șantier.
Tronsonul, cu o lungime totală de aproximativ 46 de kilometri, este împărțit în două loturi: Adjud – Răcăciuni (24,5 km) și Răcăciuni – Bacău (21,5 km).
„Sunt pe șantierul Autostrăzii Moldovei-A7, între Adjud și Bacău. Este ora 19.00, am venit să văd cum se lucrează pe cel mai avansat tronson de autostradă pe care îl avem în lucru, pe care urmează să îl dăm în trafic în cel mai scurt timp posibil. Un tronson foarte important pentru că face parte din tronsoanele finanțate prin PNRR”, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu.
Potrivit oficialului, antreprenorul a intensificat lucrările, inclusiv pe timp de seară, cu aproximativ 1.000 de muncitori, 200 de autobasculante și 80 de utilaje mobilizate în teren, în încercarea de a recupera întârzierile acumulate și de a permite deschiderea circulației cât mai rapid.
„Se lucrează în program extins, inclusiv pe timp de noapte, pe tronsoanele pe care le avem în lucru și sunt finanțate prin PNRR. Este foarte important ca aceste tronsoane să fie date în trafic, în timp util”, a spus Scrioșteanu.

În ciuda acestui efort, lucrările nu se încadrează în totalitate în graficul inițial, autoritățile mizând acum pe accelerarea execuției pentru a reduce decalajele.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor nu au avansat un nou termen ferm de finalizare.
În luna decembrie 2025, aproximativ 50 de kilometri din tronsonul Focșani – Bacău au fost deja deschiși circulației, respectiv Lotul 1 Focșani – Domnești Târg (35,60 km) și Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni (14,4 km).
Lucrările sunt realizate de constructorul Dorinel Umbrărescu, care și-a propus finalizarea până la Săbăoani, la nord de Roman, până la 31 august 2026, potrivit unei filmări alături de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Cu toate acestea, experții în construcții avertizează că șansele de a respecta acest termen au scăzut drastic.
Autostrada Moldovei A7 este considerată un proiect strategic pentru dezvoltarea regiunii, însă întârzierile din execuție rămân una dintre principalele provocări pentru finalizarea integrală a acestui coridor rutier.























































