Incendiu puternic pe A3: Un TIR care transporta apă și sucuri a ars în întregime

0
0
Publicat:

Un autotren care transporta apă și sucuri a ars în întregime, miercuri seară, pe tronsonul Turda-Gilău al autostrăzii A3, în județul Cluj. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune la instalația electrică a vehiculului.

Un autotren care transporta apă și sucuri a ars în întregime FOTO: ISU Cluj
Un autotren care transporta apă și sucuri a ars în întregime FOTO: ISU Cluj

Incidentul a avut loc în jurul orei 23:00, când TIR-ul a luat foc pe sensul de mers Turda-Gilău.

Flăcările s-au manifestat generalizat, afectând cabina și o parte din remorcă. Forțele noastre au acționat folosind două autospeciale și au stins incendiul în limitele găsite, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Reprezentanții instituției au precizat pentru News.ro că TIR-ul transporta sticle cu apă și sucuri. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Turda.

Pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni electrice la compartimentul motor”, a mai adăugat sursa citată.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite