Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în Prahova. Călătorii s-au autoevacuat, nimeni nu a fost rănit
0Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători aflat în comuna prahoveană Tinosu, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime, relatează Agerpres.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii acţionează pentru lichidarea unui incendiu produs la locomotiva unui tren Regio de călători în comuna Tinosu, ruta Ploieşti - Bucureşti, halta Prahova. Călătorii s-au autoevacuat şi, până la sosirea echipajelor, cei mai mulţi au părăsit locul evenimentului, astfel că autorităţile nu pot estima numărul celor care se aflau în tren. Incendiul este localizat şi se acţionează pentru lichidare. Nu există victime, arată ISU.
Călătorii aflați în tren au fost preluați de trenul IR 1742. Este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri la trenul IR 1628.
Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.