Escrocherie cu maşini inexistente, descoperită de poliţiştii din Prahova. Cum au scos samsarii profit uriaş vânzând nimic

0
0
Percheziţiile au loc în judeţele Ilfov şi Vaslui FOTO captură video
Percheziţiile au loc în judeţele Ilfov şi Vaslui FOTO captură video

Poliţişti Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova au descoperit o afacere extrem de profitabilă dezvoltată de escroci din zona Moldovei, dar şi din Ilfov.

 Samsarii vindeau maşini inexistente, profitând de naivitatea unor cetăţenii care acceptau să plătească în avans costul autoturismului.

Afacerea ilegală a fost descoperită după ce un cumpărător de bună-credinţă a reclamat la poliţie că nu a intrat în posesia unui autoturism cumpărat online, iar vânzătorul nu mai este de găsit. Poliţiştii prahoveni au făcut percheziţii în acest caz încă de săptămâna trecută când au adus la audieri doi suspecţi, unul din Bârlad şi altul din Bucureşti. Ulterior audierii acestora, ancheta s-a extins astfel că IJP Prahova a organizat şi marţi dimineaţă o a doua tură de percheziţii, de data aceasta în judeţele Ilfov şi Vaslui la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august 2021- aprilie 2022, persoanele bănuite ar fi oferit spre vânzare, prin licitaţie, autovehicule, prin intermediul unui site de anunţuri. Ulterior primirii sumelor de bani solicitate prin transfer bancar, aceştia nu mai puteau fi contactaţi de către cumpărători. Potrivit unor surse judiciare maşinile scoase la vânzare nici măcar nu existau în realitate.

Două persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie, pentru audieri, a anunţat Biroul de Presă al Poliţiei Prahova. Prejudiciul cauzat este de peste 60.000 de lei.

Mai multe - Ploieşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite