Doi minori au fost prinşi furând un lănţic de aur de la gâtul unei bătrâne
Ieri, în jurul orei 17, un poliţist din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a Poliţiei Municipiului Ploieşti care se afla în timpul liber şi se deplasa către domiciliu, a observat un grup de tineri cu vârste cuprinse între 14 - 15 ani care aveau un comportament suspect.
Poliţistul a trecut la supravegherea lor, iar la un moment dat a observat ca tinerii urmareau o femeie în vârstă, care purta un lanţ din aur. Aceasta a intrat intr-un magazin, iar la ieşire, unul dintre tineri s-a aşezat în faţa doamnei blocându-i deplasarea, iar un altul i-a smuls de la gât lănţişorul şi a fugit. Poliţistul a plecat în urmărirea lor şi i-a prins, reuşind totodată şi recuperarea bijuteriei evaluată la aproximativ 400 de lei. Cei doi au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba de doi minori unul de 13 ani şi altul de 14 ani, ambii din Ploieşti.
Verificările efectuate au relevat faptul că unul din minori este dat în urmărire întrucât a fugit din Centrul de primire minori din Constanţa.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Minorii au fost încredinţaţi părinţilor, cărora li s-a pus în vedere să-şi supravegheze atent copiii. Cercetările continuă în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale.




















































