Contra şi Bornescu nu cred că Petrolul este favorit în Giuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bornescu şi Cosmin Contra se aşteaptă la un meci dificil cu rapidiştii. FOTO fcpetrolul.ro
Bornescu şi Cosmin Contra se aşteaptă la un meci dificil cu rapidiştii. FOTO fcpetrolul.ro

Cu un start perfect în 2013, Petrolul porneşte cu mari speranţe în derbiul de sâmbătă, din Giuleşti, trupa pregătită de către Cosmin Contra dorind să-şi prelungească seria invincibilă şi să se apropie, astfel, şi mai mult de echipele aflate pe  podiumul Ligii I

Chiar dacă întâlnesc o echipă a Rapidului aflată într-un moment nu foarte fericit, petroliştii nu se consideră favoriţi în întâlnirea ce se va disputa sâmbătă, de la ora 21.30, în “Giuleşti”.

“Dacă ne luăm după locul din clasament şi după nivelul lotului, probabil că se poate spune că pornim cu prima şansă. Dar, nu mergem în Giuleşti ca favoriţi, pentru că Rapid rămâne Rapid, mai ales atunci când joacă pe teren propriu. Sunt sigur că vor dori să ne învingă şi trebuie să fim conştienţi de faptul că ne va aştepta un meci foarte greu”, a declarat Cosmin Contra.

“Am văzut de trei ori partida Rapidului cu Dinamo şi am ajuns la concluzia că este o echipă care, chiar dacă a pierdut foarte mulţi jucători, arată o agresivitate foarte bună, are o organizare bună a jocului şi are fotbalişti care pot face diferenţa. Ne aşteptăm la un meci dificil, dar suntem încrezători în şansele noastre. Putem câştiga în Giuleşti şi vom merge acolo ca să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a lua toate cele trei puncte”, a adăugat tehnicianul “galben-albaştrilor”, cel care nu este de acord cu ideea conform căreia, în momentul de faţă, Rapid ar avea o echipă tânără, lipsită de experienţă.

“În formula de start folosită cu Dinamo au avut doar trei jucători foarte tineri, în rest au fost jucători consacraţi. Pecana, Abrudan, Grigore, Grigorie, Dică, Roman... sunt fotbalişti cu mare experienţă, iar în meciul de sâmbătă este posibil să revină şi Pancu”, a spus Contra.

“Cred că ne-am mai liniştit puţin, după ce am scăpat de presiunea primelor două rezultate, iar acum urmează meciuri cu echipe care joacă fotbal, care ies la atac, lasă spaţii, aşa încât, probabil, şi evoluţia Petrolului va fi alta. Mă aştept la mult mai mult de la băieţi, le-am spus că, din punctul meu de vedere, n-au dat nici 40-50% din ce pot ei. Sper ca, sâmbătă, să ajungă aproape de potenţialul maxim”, a mai adăugat Cosmin Contra.

Pentru confruntarea din Giuleşti, petroliştii nu pot conta pe Sebastian Achim, aflat într-un program de refacere după accidentarea suferită la gleznă, şi pe Elhad Naziri, fundaşul azer lipsind de la ultimele antrenamente din cauza unei răceli puternice. În rest, tot lotul este valid, iar delegaţia “galben-albaştrilor” va pleca spre Capitală vineri, după antrenamentul de dimineaţă.

Mircea Bornescu: “Va fi un meci foarte dificil”

Portarul Mircea Bornescu se aşteaptă, la rândul său, ca echipa ploieşteană să aibe o misiune cât se poate de dificilă în Giuleşti.

“Va fi un meci foarte greu. Chiar dacă de la Rapid au plecat foarte mulţi jucători, cei care se află acum acolo vor să demonstreze că merită să rămână în continuare. Cu siguranţă, ne vor pune probleme, dar sperăm să continuăm evoluţiile de până acum şi să ne adjudecăm cele trei puncte, care vor fi foarte importante şi în perspectiva partidelor următoare”, a spus Bornescu.

“În Giuleşti este greu ca o altă echipă să fie considerată favorită. Se ştie că suporterii lor pun presiune foarte mare pe adversari, iar jucătorii Rapidului se vor motiva foarte bine pentru acest meci. Ca şi valoare a lotului sunt convins că avem un plus, dar va trebui să demonstrăm acest lucru”, a adăugat goalkeeperul ploieştenilor, cel care, în cariera sa, a petrecut două sezoane la gruparea bucureşteană.

“Se poate spune că este un meci special, deoarece am evoluat şi la Rapid, acolo unde am avut o susţinere necondiţionată din partea suporterilor, dar acest lucru nu mă va împiedica să fac tot ceea ce depinde de mine ca să câştigăm sâmbătă. Sunt sigur că va fi un spectacol deosebit în tribune, pentru că, din punctul meu de vedere, se întâlnesc cele mai frumoase galerii din România, şi sper ca noi, jucătorii, să ne ridicăm la nivelul suporterilor”, a conchis Bornescu.

Partida dintre FC Rapid Bucureşti şi FC Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa cu numărul 22 a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.30, fiind transmisă de către Digisport 1.

fcpetrolul.ro
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite