Victimele tragediei din Muntenegru, îngropate astăzi, în Curtea de Argeş
0Cele patru persoane care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident din Muntenegru sunt înmormântate, în cursul zilei de joi, în localităţile natale.
Astfel, la ora 12.30, va fi înmormântat tatăl liderului PNL Argeş Mădălin Marinescu, la cimitirul din oraşul Curtea de Argeş. Va avea loc o ceremonie religioasă la Biserica Sfântul Gheorghe din oraş.
La ora 14.00, în localitatea argeşeană Valea Iaşului vor fi înmormântaţi soţii Mateescu, Mariana şi Toma.
La ora 16.00, va fi înmormântat şi omul de afaceri Nicolae Derviş, în Curtea de Argeş.
Citeste si
Citeşte mai multe despre carnagiul din Muntenegru
Directorul agenţiei care a organizat circuitul turistic, Marius Usturoiu, susţine că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acestă cu agenţia de turism.
Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“
Directorul agenţiei de turism Mareea, ce a organizat sejurul în Muntenegru, Marius Usturoi, a declarat, pentru „Adevărul“ că tragedia a fost anunţată în ţară, duminică seară, în jurul orei 18.00, de unul dintre turiştii aflaţi în autocar. Grupul plecase din Bucureşti sâmbătă dimineaţă la ora 5.30.
Ştefan Grigore, directorul firmei Gregory Tour Holiday SRL, cea care a asigurat transportul în Muntenegru, a declarat, luni dimineaţă, că autocarul avea inspecţiile tehnice la zi, iar şoferii au respectat timpii de oprire, adică la fiecare trei ore.
Două avioane dotate cu echipamentele medicale necesare, precum şi cu personal medical specializat vor merge în Muntenegru pentru a transporta românii care au fost răniţi în accidentul care a avut loc duminică, a anunţat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un al treilea avion va aduce în ţară persoanele decedate în urma impactului.
Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.
Guvernul verifică dacă firma de transport în Muntenegru a respectat condiţiile de siguranţă
Guvernul a anunţat, luni, că va iniţia rapid toate verificările necesare pentru a se vedea dacă firma implicată în organizarea transportului din Muntenegru a respectat toate prevederile legale de siguranţă.
Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede
În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.
Tragedia din Muntenegru, în care 18 români au murit într-un accident de circulaţie, aduce din nou în atenţia opiniei publice gestionarea crizelor de către statul român. Rudele călătorilor care se aflau în autobuzul groazei au reclamat probleme în relaţia cu funcţionarii Ministerului de Externe în momentul în care au vrut să afle detalii despre starea de sănătate a apropiaţilor.