Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul agenţiei de turism Mareea, ce a organizat sejurul în Muntenegru, Marius Usturoi, a declarat, pentru „Adevărul“, că tragedia a fost anunţată în ţară, duminică seară, în jurul orei 18.00, de unul dintre turiştii aflaţi în autocar. Grupul plecase din Bucureşti sâmbătă dimineaţă la ora 5.30.

Marius Usturoi, directorul agenţiei de turism care a organizat sejurul în Muntenegru, a declarat, pentru „Adevărul“, că nu deţine statistici legate de numărul morţilor sau al răniţilor, însă susţine că accidentul a fost anunţat la agenţie de către unul dintre pasagerii aflaţi în autocar. „A sunat la agenţie în jurul orei 18.00, ora României. «Ne-am răsturnat. N-am văzut nimic!», a spus un bărbat, aflat în autocar care a sunat la agenţie, şi s-a întrerupt. Operatoarea a încercat să reia legătura, însă n-a mai reuşit. Ulterior, am aflat ce s-a întâmplat şi că un localnic a început să ducă victimele la spital cu maşina lui“, a declarat Marius Usturoiu.

Autocarul operat de firma Gregory Tour a plecat din Bucureşti, sâmbătă dimineaţă la ora 5.30, pe ruta: Piteşti, Sibiu - Arad - Timişoara şi a înnoptat la Belgrad. A doua zi, duminică dimineaţă, au plecat spre Budva, în Muntenegru. Tragedia s-a petrecut cu 30 de kilometri înainte de a ajunge la destinaţie. 

Era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Usturoiu a mai spus că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.

Directorul firmei care a operat transportul, Ştefan Grigore, a declarat că firma sa face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte - opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

De asemenea, autocarul avea toate verificările tehnice făcute, nefiind semnalată nicio problemă.


Pe aceeaşi temă

Pasager: Şoferul avea viteză. Am căzut din autocar în timp ce se rostogolea / Lista românilor internaţi în Muntenegru

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede

În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa, Carmen Dorobeţ din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.

VIDEO Un autocar cu număr de România s-a răsturnat în Muntenegru. Ministerul de Externe: 18  persoane au murit

18 români au murit în Muntenegru, într-un cumplit accident. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunţat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic.

VIDEO FOTO Accidentul din Muntenegru, în care au murit 18 români, descris de o bucureşteancă

În momentul în care s-a petrecut tragedia din Muntenegru, şoferul autocarului conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie a unui spital din capitala muntenegreană.

Corlăţean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare româneşti s-a prăbuşit într-o prăpastie.

O aeronavă a MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce românii răniţi în accident

O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat ministrul Mircea Duşa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite