Patru răniţi în urma unui accident cu trei autoturisme implicate, produs în Pitești

0
Publicat:

Patru persoane au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe o stradă centrală din municipiul Piteşti, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc în Pitești. FOTO ISU Argeș
Accidentul a avut loc în Pitești. FOTO ISU Argeș

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme aflate în mişcare şi unul parcat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, au intervenit două echipaje SMURD, care au evaluat patru victime, trei dintre acestea fiind transportate la spital.

„A fost vorba despre două persoane de sex feminin, una de 19 ani prezenta un traumatism în zona feţei şi acuza dureri la membrul inferior stâng, iar cealaltă, în vârstă de 20 de ani, acuza dureri în zona lombară. Cea de a treia persoană transportată la spital a fost un bărbat în vârstă de 45 de ani, care era rănit în zona feţei şi mai acuza dureri în zonele lombară şi cervicală", a precizat ISU Argeş.

Amintim că cinci persoane au fost rănite, duminică seara, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion pe DN 13, în judeţul Braşov.

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite în urma unui alt  accident rutier, produs tot duminică, pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite