Instructorii auto din Argeş au declarat război examinatorilor exigenţi. Legătura cu scandalul „Mafia permiselor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instructorii auto privaţi din Argeş spun că sunt revoltaţi de scăderea promovabilităţii cursanţilor lor la examenele pentru obţinerea permiselor auto, de la 70-80% în anii 2008-2009, la 34% în prezent.

Aşa au ajuns să pună bazele unei asociaţii a instructorilor auto din judeţ, prin care şi-au propus să lupte împotriva exigenţelor exagerate ale unor examinatori şi a condiţiilor de programare a candidaţilor la proba practică, prin care absolvenţilor li se dă, practic, doar o şansă de a susţine examenul la volan, deşi legea le permite să facă asta de câte ori doresc pe parcursul unui an de la absolvirea şcolii de şoferi. Nemulţumirea lor e legată şi de un ordin al ministrului Transporturilor, conform căruia, în cazul şcolilor de şoferi, se va face o analiză a promovabilităţii, în baza căreia se vor prelungi sau nu autorizaţiile de funcţionare.

„În Argeş acum programările pentru examinări au ajuns undeva în noiembrie, deci la cinci luni de la absolvirea şcolii. Practic, deşi legea îi permite candidatului să dea de mai multe ori examenul în cazul în care că pică, în realitate, nu-l poate da decât o dată. Sistemul îi ia această şansă. Nouă ni se spune că trebuie să avem promovabilitate peste 50%, altfel şcolile nu vor mai primi licenţă. Dar cine e de vină că nu se face procentul, instructorii, şcoala, examinatorii, elevii sau sistemul? Hai să ne aşezăm la masă şi să discutăm. De asta înfiinţăm această asociaţie“, a declarat Nae Gheorghe, patronul unei şcoli de şoferi din Piteşti şi iniţiatorul acestei asociaţii.

Instructorii auto din Argeş cred că pretenţiile examinatorilor au crescut exagerat, cel mai probabil pe fondul scandalului permiselor care a afectat judeţul (n.r. – scandal în urma căruia a fost demascată mafia eliberării pe bandă rulantă a carnetelor de şoferi). „Sunt prea drastici. Au pretenţia ca absolventul unei şcoli să conducă precum un pilot de curse. Au ridicat foarte mult standardul pentru elevi. Dintr-o şcoală de şoferi nu ieşi pilot de curse... Greşeşte el şi un şofer profesionist, care conduce de 20 de ani, dar un cursant care face 15-30 de ore şi mai are şi emoţii. Înainte, procentul celor care luau examenul era peste 70%. Acum, în marea majoritate a şcolilor, nu se mai ajunge la 50%“, explică şi Damian Şică (foto jos), instructor auto şi patron al unei şcoli de şoferi din Piteşti.

image



Conducerea Serviciului Permise Argeş spune că nu este vorba de nicio exagerare a pretenţiilor examinatorilor. „De anul trecut s-a introdus înregistrarea video a probei practice. De atunci procentajul la promovare a scăzut la 34%. Cea mai mică greşeală se contabilizează acum“, a explicat comisarul-şef Emil Angheloiu, şeful Serviciului Serviciului Permise Argeş, care mai spune spune că examenul se poate repeta o dată la trei luni şi jumătate, dat fiind faptul că seviciul pe care îl conduce are un efectiv de personal mult mai mic decât acum 10 ani (de la 38, numărul angajaţilor a scăzut la 22).

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite