Cum va arăta cea mai nouă Sală a Sporturilor din România şi ce competiţii va găzdui
0În primăvara anului viitor, la Mioveni, în judeţul Argeş, va fi gata cea mai nouă Sală a Sporturilor din România, ce va putea găzdui atât competiţii naţionale, cât şi internaţionale.
„Estimăm ca viitoarea Sală a Sporturilor de la Mioveni, ce va fi una dintre cele mai moderne din România, va fi gata cel târziu în aprilie 2021. Şi sperăm ca din mai 2021 echipa de handbal feminin din Mioveni, ce evoluează în prima ligă, să poată evolua în această sală cu adevărat spectaculoasă. Ne dorim ca din toamna lui 2021 sala să poată fi folosită şi de şcolile din Mioveni”, spune Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni.
Viitoarea Sală a Sporturilor Mioveni va putea găzdui meciuri de handbal, baschet, volei, tenis de câmp şi competiţii de gimnastică. Sala va avea trei corpuri.
Corpul A, în care sunt zona competiţională şi tribunele, va putea găzdui 2.500 de persoane şi va fi dotat cu grupuri sanitare, sistem de sonorizare, tabelă de scor electronică, sistem de iluminare pentru sală, sistem de canalizare, proiector TV, garderobe, vestiare, sală de forţă, spaţii de recuperare (saună, bazin cu apă rece şi caldă, zonă de relaxare), cabinet medical, sala antidoping şi spaţii complementare (comerţ, spaţii de protocol, alimentaţie publică şi spaţii tehnice). Sala Sporturilor din Mioveni va avea inclusiv o sală antidoping. Corpul B, la nivelul parterului, va avea o sală de bowling, iar la etaj, un club. Corpul C va adăposti centrala termică şi spaţii tehnice. Amenajările exterioare vizează parcări, alei carosabile, spaţii verzi şi împrejmuiri.
Sala Sporturilor din Mioveni prinde contur de la o lună la alta. În primăvară, s-au finalizat centrala termică, pista de bowling, o serie de amenajări şi finisaje interioare, precum şi instalaţiile termice şi sanitare. În prezent se lucrează la izolaţia de exterior a clădirii, la faţade, la gradene şi la cadrele de trape de pe acoperiş.
Lucrările la acest obiectiv s-au reluat în octombrie 2018, după o pauză de aproape trei ani. Şi asta deoarece realizarea acestui obiectiv foarte important a fost marcată şi de evenimente neplăcute. În primăvara anului 2015, în plin proces de construire, acoperişul s-a prăbuşit. Primăria Mioveni a dat în judecată constructorul şi a organizat o nouă licitaţie, pentru continuarea lucrărilor. Procedurile au fost reluate, iar firma care a câştigat în august 2018 licitaţia pentru construirea sălii de sport a fost SC Construcţii Erbaşu SA, cea care a realizat şi stadionul Steaua. Valoarea contractului este de 26,2 milioane lei, fără TVA. Contractul, finanţat din fonduri publice, nu poate fi subcontractat.