Copile exploatate sexual în saloane de masaj erotic. Erau racolate prin metoda „Loverboy” VIDEO
0Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești au efectuat miercuri, 19 octombrie, mai multe percheziţii domiciliare în București și Ilfov, într-un dosar cu trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Mai multe persoane sunt conduse miercuri seara la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești și la cel al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale, după mai multe acțiuni desfășurate în cursul zilei.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat șapte percheziţii domiciliare, la locații situate în municipiul București, respectiv județul Ilfov, fiind puse în executare 12 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Copile obligate să se prostitueze în saloane de masaj erotic
Este vorba despre traficanți care ar fi recurs la violență și amenințări față de mai multe fete ca să le poată exploata sexual. Indivizii le creau astfel o stare de temere permanentă.
Din cercetări a reieșit că infracțiunile au început din anul 2020.
„Mai multe persoane bănuite ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, tinere cu posibilități materiale precare sau provenind din medii defavorizate, printre care și minore, pe care le-ar fi exploatat sexual ulterior, prin obligarea la practicarea prostituției, în cadrul unor saloane de masaj erotic din municipiul București, precum și prin intermediul site-urilor de promovare a serviciilor sexuale”, explică IPJ Argeș.
Consiliere psihologică pentru fetele exploatate
Sumele de bani obținute de fete din aceste activități erau reținute integral de către membrii grupării.
Tinerele identificate au beneficiat, potrivit IPJ Argeș de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
„Persoanele implicate vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești și la cel al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale. La acțiune participă polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, mai precizează IPJ Argeș.