Urşii încurcă planurile culegătorilor de ciuperci şi fructe de pădure. Ce să faci dacă te întâlnești cu sălbăticiunea
0Urşii dau peste cap sezonul la cules de ciuperci şi fructe de pădure, în Neamţ. Autorităţile şi grupurile de socializare transmit cum trebuie să procedeze oamenii dacă se întâlnesc cu animalele sălbatice, dat fiind că aproape zilnic urșii coboară în sate și dau mari bătăi de cap localnicilor

În zona montană a judeţului, de ceva vreme, nu prea există zi în care să nu se anunţe, prin RO ALERT, prezenţa unei sălbăticiuni în zone locuite, fiind consemnate şi numeroase atacuri în gospodăriile sătenilor, două chiar la oameni. Primul atac s-a petrecut luna trecută, pe 3 iulie, în comuna Gârcina, unde un sătean a fost atacat de un urs și a scăpat cu viață ca prin minune, fiind însă fost rănit.
Celălalt atac a avut loc la Poiana Teiului, pe 5 august, când un vânător a fost încolţit de ursul tranchilizat rămas captiv într-un gard, dar care s-a trezit exact când se încerca tăierea sârmelor. Animalul a fost împuşcat.
„Nu ştiu de unde a venit ursul, m-am trezit cu el pe mine”
În județul Neamţ, în această perioadă, este în toi culesul de ciuperci şi fructe de pădure, îndeletinicire aducătoare de câştiguri financiare. Deşi oamenii sunt timoraţi de faptul că pot întâlni o sălbăticiune, nu renunţă, asumându-şi riscuri.
„Nu ştiu de unde a venit ursul, m-am trezit cu el pe mine. Am văzut moartea cu ochii. Eram cu tata la cules de hribi, dar la un moment dat ne-am despărţit. Acum e sezonul ciupercilor. Mai fac un ban“, a declarat Cristi Toma, săteanul atacat în pădurile de la Gârcina.
Norocul lui a fost că s-a întors cu spatele, iar ursul i-a sfâşiat rucsacul şi tricoul, apoi i-a provocat leziuni pe un antebraţe.
Pentru a veni în ajutorul celor care merg la cules ciuperci şi fructe de pădure (zmeură, mure, afine etc), autorităţile şi grupurile create pe reţelele de socializare de unele comunităţi au prezentat sfaturi în caz de nevoie, cu reguli de comportament.
„Având în vedere semnalarea în ultima perioadă pe raza administrativă a comunei a prezenţei animalelor sălbatice din specia urs brun, ţinând cont că în această perioadă se recoltează ciuperci comestibile şi fructe de pădure, vă rugăm să limitaţi cât mai mult posibil deplasarea individuală în zonele împădurite“, se arată în postarea de pe grupul „Comuna Tarcău“.
„Fuga este cea mai proastă decizie“
Iată şi câteva reguli: Mersul în pădure trebuie făcut în grupuri de minimum cinci persoane, de preferat fiecare să deţină un telefon mobil şi care nu se îndepărtează prea mult una de alta. În cazul în care, din varii motive, o persoană rămâne singură şi se întâlneşte cu ursul sau alt animal sălbatic, păstrarea calmului este cea mai importantă.

Un mic zgomot preventiv înaintea contactului vizual cu animalul poate să fie suficient pentru a-l îndepărta. Foarte important de reţinut este că, în momentul observării ursului, zgomotul nu mai poate fi considerat o armă pentru om, ci o ameninţare la adresa animalului. Dacă aveţi rucsac sau alte accesorii, lăsaţi-le jos.
În caz că ursul se deplasează în direcţia omului, va fi atras de rucsacul sau sacoşa abandonată. Retragerea trebuie să fie făcută în linişte, în direcţia opusă de locul în care se află ursul, fără mişcări bruşte. Dacă dă semne de agresivitate, lanternele şi fumigenele roşii, flacăra unei brichete, ecranele telefoanelor, sunt cele mai bune arme pe care le poate folosi un om pentru a speria sălbăticiunea.
Cele mai bune rezolvări, în zonele de risc, sunt călătoritul într-un grup compact cu zgomot prevenitiv înaintea contactului vizual.
Fuga este cea mai proastă decizie, inclusiv mitul cu „alergatul la vale“. Îndepărtarea de urs se face cu faţa către el, nu cu spatele. În cazul grupurilor, mişcările trebuie să fie aceleaşi pentru a lăsa impresia că vede un singur corp.
„Dacă se mişcă dintr-o parte în alta, de pe o labă pe altă, rapid, se ridică în două picioare sau ţipă agresiv este aproape sigur că în trei-patru minute maximum va ataca. În acest timp, pot fi pregătite mijloace de apărare, ca torţe, fluiere cu sunet foarte intens, sprayuri cu piper sau în cazul în care sunteţi însoţiţi de câini de companie aflaţi în lesă trebuie să-i eliberaţi!“, se mai arată în postarea menţionată.