Sute de mii de euro, furate de angajaţii unei bănci din conturile unor clienţi din Neamţ. Două funcţionare, reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase persoane sunt cercetate penal în acest caz. FOTO: Adevarul
Şase persoane sunt cercetate penal în acest caz. FOTO: Adevarul

Ancheta este instrumentată de lucrătorii de la Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Neamţ. În dosar sunt şase suspecţi, însă numai doi au fost puşi sub acuzare pentru moment.

Două angajate de la o bancă din judeţul Neamţ, al cărei nume nu a fost încă precizat de anchetatori, sunt acuzate că şi-au însuşit din banii clienţilor o mare sumă de bani, mai exact 270.000 de euro.

Funcţionarele au fost reţinute pentru 24 de ore, dar au avut parte de clemenţă, procurorul de caz din aplicând cea mai blindă măsură preventivă, controlul judiciar. Pe perioada cât vor fi supravegheate, inculpatele trebuie să respecte o serie de obligaţii, altfel riscă să fie încarcerate. 

Interesant este faptul că ele au acţionat independent una

de cealaltă, faptele fiind consemnate la două agenţii diferite ale băncii.

Pe 23 iunie 2020, Poliţia Neamţ anunţa că lucrătorii de la Investigarea Criminalităţii Economice, împreună cu un procuror de la Parchetul Judeţean au efectuat şase percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat prejudiciul menţionat prin comiterea de infracţiuni de delapidare şi spălare de bani. 

Descinderile au avut loc la casele suspectelor bănuite şi de alte fapte, cum ar fi „acces ilegal la un sistem informatic” sau „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”. În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor şi au fost puse în executare două mandate de aducere, persoanele în cauza fiind conduse la sediul

Poliţiei. 

S-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele două acuzate, cercetările fiind continuate pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de

operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.

Delapidări comise timp de 5 ani

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2019, două femei de 34, respectiv 38 de ani, profitând de funcţiile deţinute în cadrul unei unităţi bancare, ar fi acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile unor clienţi în modalitatea însuşirii pentru sine, fiind creat un prejudiciu estimat la 270.000 de euro“, conform Poliţiei Neamţ.

Toţi clienţii lezaţi de activitatea infracţională au fost despăgubiţi de bancă, urmând ca unitatea să se constituie parte civilă în procesul penal şi să solicite recuperea sumei de la angajatele neloiale. Acesta nu este un caz singular în Neamţ. 

Istoric infracţional bogat la Neamţ

Delapidările bancare au un istoric interesant în Neamţ. Cu câţiva ani în urmă, două angajate de la BancPost primeau condamnări modice, câte 2 luni de închisoare cu suspendare, pentru delapidare şi câte 2.000 de lei amendă penală pentru fals. Acuzatele îşi însuşiseră 2,35 miliarde de lei vechi, sumă imensă la nivelul anului 2010, banii provenind din alocaţiile copiilor şi conturile clienţilor. 

Răsunătoare a fost şi frauda de circa 4 miliarde de lei vechi de la Trezoreria Neamţ. O consilieră în cadrul Serviciului Casierie - Tezaur al Direcţiei de Finanţe şi o expertă erau acuzate de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, falsificare de monedă şi alte valori, ştergere de date informatice, fals material în

înscrisuri oficiale şi uz de fals. 

La finele anului 2014, una dintre ele, care fugise din ţară, era prinsă la Londra şi adusă în ţară pentru

executarea a 4 ani de închisoare. „Colega“ primise 3 ani de detenţie, după ce şi-au însuşit banii unui medic din Piatra Neamţ.

Vă mai recomandăm şi:

Justiţia melcilor în cazul poliţiştilor şi jandarmului care au bătut crunt doi ieşeni. Primul verdict, după 7 ani

Cum a scăpat Pinalti de un dosar penal. A fost condamnat definitiv în trei şi aşteaptă verdictul în alte patru

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite