Supravieţuire miraculoasă după o cădere într-o prăpastie de o sută de metri. Cum a fost găsit şoferul din Neamţ FOTO

0
Publicat:

Pompierii şi poliţiştii din Neamţ au avut o misiune extremă, intervenind pentru găsirea unui şofer. Acesta a supravieţuit miraculos după ce a căzut cu maşina într-o prăpastie de circa o sută de metri

Accidentul s-a petrecut pe DN15 FOTO Poliția Neamț
Accidentul s-a petrecut pe DN15 FOTO Poliția Neamț

Accidentul rutier a avut loc în comuna Hangu, forţele de intervenţie fiind sesizate pe data de 19 ianuarie 2024, în jurul orei 18.00, chiar de către conducătorul auto. Acesta a apelat numărul unic de urgenţă 112, relatând că a plonjat cu autoturismul într-o râpă împădurită, în dreptul satului Chiriţeni.

Spre locul indicat cu aproximaţie au fost trimişi pompieri cu autospeciale de stingere şi modul pentru descarcerare, plus o ambulanţă din cadrul Gărzii nr. 2 Poiana Teiului, acestora alăturându-se echipaje de poliţişti. Avea să urmeze o misiune dificilă de salvare a şoferului, deoarece zona era greu accesibilă.

„Ajunsi la locul indicat, pompierii au intervenit pentru scoaterea conducătorului auto din interiorul autoturismului. Pompierii, împreună cu poliţiştii, au acţionat pentru transportul victimei la ambulanţă. Victima, conştientă şi cooperantă, a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Bicaz“, a transmis ISU Neamţ.

Șoferul autoturismului a suferit leziuni minore FOTO Poliția Neamț
Șoferul autoturismului a suferit leziuni minore FOTO Poliția Neamț

Astăzi, 20 ianuarie 2024, Poliţia Neamţ a oferit amănunte despre cele întâmplate. Cercetările au stabilit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Hangu, conducea un autoturism pe DN 15, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic, după care a ieșit de pe șosea.

„După apelul la 112, apelantul nu a mai răspuns la telefon, fiind căutat pedestru de poliţişti. Autoturismul şi conducătorul acestuia au fost identificaţi într-o râpă, la o diferenţă de nivel de 100 metri faţă de suprafaţa carosabilă. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat inspector Ramona Ciofu.

Având în vedere condiţiile meteo din Neamţ (vineri a nins abundent), poliţiştii recomandă şoferilor să nu plece la drum fără să aibă vehiculele echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, dar și prudenţă sporită, pentru a putea evita obstacolele, păstrarea unei distanţe corespunzătoare între maşini şi adaptarea vitezei la condiţiile meteo-rutiere.

Polițiști și pompieri au intervenit pentru salvarea șoferului FOTO Poliția Neamț
Polițiști și pompieri au intervenit pentru salvarea șoferului FOTO Poliția Neamț

Alte sfaturi sunt utilizarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare, semnalizare, climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic, adoptarea unei conduite preventive pentru a evita incidente nedorite, utilizarea obligatorie a centurii de siguranţă, plus respectarea restricţiilor de viteză care sunt stabilite prin indicatoare de avertizare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite