Șoferiță beată la volan, pe un drum din Neamţ. A intrat cu mașina într-un stâlp
0Un accident de circulaţie a avut-o ca protagonistă pe o tânără şoferiţă din judeţul Neamţ. Adat dovadă de iresponsabilitate maximă, urcându-se la volan după ce a consumat alcool.
Nedoritul incident s-a petrecut ieri seară, 18 septembrie 2023, în jurul orei 19.00. Conducătoarea auto, care are 26 de ani, circula prin comuna Alexandru cel Bun, pe DJ 157C. La un moment dat, cel mai probabil din cauza alcoolului consumat, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat într-un stâlp şi a rămas încarcerată.
„A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea sub influenţa alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul rutier“, a transmis Poliţia Neamţ.
Tot ieri, patru persoane au fost rănite într-un accident ce a avut loc la ora 15.00, la Tazlău. În timp ce o femeie, de 35 ani, conducea un autoturism, a efectuat viraj la stânga, intrând în coliziune cu o maşină aflată în depăşirea sa. Autovehiculul condus de femeie a fost proiectat în altul. În urma incidentului rutier, au rezultat patru victime, şoferiţa şi trei pasageri.
Seria accidentelor a continuat şi astăzi, 19 septembrie 2023. La Piatra Neamţ, în jurul orei 14.00, pe şoseaua de centură a oraşului, trei autovehicule s-au tamponat, cauza urmând a fi stabilită de către poliţişti. În urma impactului, două persoane au fost transportate la spital, fiind vorba despre o femeie de 52 de ani şi un tânărt de 23 de ani.