Pompieri români trimişi în Franţa, pentru a apăra Marsilia de flăcări. Un ofiţer din Neamţ a mai fost acolo

0
Publicat:

Câteva zeci de pompieri români au fost trimişi în Franţa, pentru a apăra Marsilia de flăcări. Un ofiţer din Neamţ a mai fost acolo şi anul trecut, când regiunea franceză a fost mistuită de incendii.

Pompierii nemțeni trimiși în Franța FOTO ISU Neamț
Pompierii nemțeni trimiși în Franța FOTO ISU Neamț

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că, în perioada 30 iulie - 2 septembrie 2023, participă, în Franţa, cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţe. Solicitarea de ajutor a venit din partea franceză, în caz că vor izbucni incendii, aşa cum a fost anul trecut.

„Primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (una de 3.000 de litri), o cisternă de 30.000 de litri şi alta de 10.000 de litri), un microbuz transport personal şi un autocar, a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Arad - Nădlac - Budapesta -Geneva - Marsilia“, a transmis IGSU.

Schimbarea efectivelor se va realiza pe data de 16 august, urmând ca alţi 40 de pompieri din ţară să înlocuiască personalul trimis în Franţa. Programul de asistenţă este finanţat de Uniunea Europeană, având rolul de a limita incendiile de pădure din sudul continentului, reunind echipaje din România, Polonia, Slovenia şi Austria.

„Din cadrul ISU Neamţ participă trei cadre militare: colonel Bogdan Burdulea, prim adjunctul inspectorului şef (care a fost în Franţa şi anul trecut, conducând misiunile de stingere a incendiilor din zona Marsilia în luna august (n.red.) şi plutonierii adjutanţi Paul Crăciun şi Vasile Humă, conducători de autospeciale“, a transmis căpitan Irina Popa.

Anul trecut, zece pompieri nemţeni au participat la misiunile din „Hexagon“, alături de alţi 70 de colegi din diverse state europene, după ce incendiile au fost scăpate de sub control. Au fost sprijiniţi de două avioane C-17 din dotarea NATO. Flăcările au afectat circa 9.000 de hectare de pădure, astfel că aproximativ 10.000 de persoane au fost evacuate.

Pompierii români, în drum spre Franța FOTo IGSU
Pompierii români, în drum spre Franța FOTo IGSU

În 2021, la a altă misiune pentru stingerea incendiilor de pădure, de această dată în Grecia, din Neamţ au fost trimişi 12 pompieri. În munţii Eladei, ai au reuşit să salveze Mănăstirea „Sfântul Ilie“, una foarte veche. „S-a aprins vegetaţia densă şi pinii, ale căror conuri explodau ca nişte artificii, ca petardele“, declara  adjutantul şef Dumitru Răucescu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite