Moarte de om pentru o datorie de 45 lei. Sentinţă pentru incendierea a doi oameni din Neamț

0
Publicat:

Un bărbat din judeţul Neamţ a fost condamnat definitiv pentru comiterea a trei fapte - omor, tentativă la această infracţiune şi distrugere, urmând să stea în închisoare peste un deceniu.

Sentința pronunțată este definitivă FOTO Arhiva Adevărul
Sentința pronunțată este definitivă FOTO Arhiva Adevărul

Sentinţa în cazul lui Gheorghe Iftimie, de 57 de ani, din comuna Bahna (Neamț), a fost pronunţată zilele trecute de către magistraţii de la Curtea de Apel Bacău, care au decis ca inculpatul să execute o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni de detenţie. Infracţiunile comise de acesta s-au soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a alteia.

În primă instanţă, acuzatul primise o pedeapsă mai mare. „Aplică pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 ani (reprezentând o treime din cuantumul celorlalte două pedepse stabilite în cauză), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare“, se arăta în hotărârea Tribunalului Neamţ.

Acuzatul a mai fost obligat să achite daune de 7.000 de euro către o parte vătămată şi 82.143 de lei Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon“ Iaşi, sumă ce reprezintă contravaloarea îngrijirilor acordate persoanei care a decedat.

Instanţa a mai decis ca de la inculpat să fie prelevate probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Judiciare.

Faptele s-au petrecut în comuna Bahna, victima fiind pedepsită într-un mod care i-a provocat decesul, totul pornind de la o datorie de 45 de lei.

Pe 8 martie 2023, în jurul orei 18.00, Gheorghe Iftimie a mers acasă la un consătean, pentru a cere restitituirea sumei, dar demersul a eşuat. A plecat şi s-a întors în scurt timp, având la el un bidon în care se afla o substanţă inflamabilă.

După ce a spart un geam, a vărsat lichidul şi i-a dat foc. În casă era proprietarul de 73 de ani şi un cunoscut, de 52 de ani, ambii suferind arsuri grave. Acestea aveau să fie fatale septuagenarului, care a decedat la un spital din Iaşi. Leziunile suferite de cealaltă victimă au fost considerate că i-au pus în pericol viaţa, de aici şi acuzaţia de tentativă de omor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite