Mănăstirea Petru Vodă de la Neamţ a fost prădată de cadourile de Crăciun destinate copiilor sărmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadourile furate au fost descoperite de către poliţişti FOTO Poliţia Neamţ
Cadourile furate au fost descoperite de către poliţişti FOTO Poliţia Neamţ

O faptă josnică a fost comisă de un individ, acesta fiind reţinut deoarece a sustras cadourile de Crăciun pregătite la o mănăstire pentru copiii orfani.

O plângere depusă de stareţa Mănăstirii Petru Vodă, aşezământ ridicat de părintele Iustin Pârvu la poalele masivului Ceahlău, în comuna Poiana Teiului, Neamţ, care reclama un caz de furt, a fost rezolvat în scurt timp de poliştii nemţeni. Suspectul a fost reţinut şi urmează ca joi, 23 decembrie, să fie făcută o propunere de arestare. 

În ziua de 21 decembrie, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală din Bicaz erau sesizate cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din incinta lăcaşului de cult mai multe pachete, care erau destinate copiilor orfani sau care provin din familii defavorizate. Cadourile urmau să fie oferite minorilor care au fost crescuţi în cadrul mânăstirii, iar acum erau încredinţaţi unor familii. 

La aşezământul monahal funcţionează, de ani de zile, un centru social pentru îngrijirea bătrânilor singuri şi a copiilor cu care soarta nu a fost generoasă. Aici, ei beneficiază de

toate cele necesare unei vieţi cât mai aproape de ceea ce

înseamnă normalitate, fiindu-le asigurată şi şcolarizarea, ei

urmând cursurile la unităţile de învăţământ din comună. 

Revenind la cazul de furt, poliţiştii au întocmit un cerc al suspecţilor, iar investigaţiile s-au concretizat în identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre un

bărbat în vârstă de 37 de ani, dintr-o comună învecinată, Borca. Odată aflată identitatea suspectului, pe data de 22 decembrie, în continuarea cercetărilor realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, poliţiştii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa acestuia. 

La anchetă, acesta a declarat că a pătruns, prin forţarea unei uşi, într-o anexă a lăcaşului de cult, de unde a sustras pachete ce conţineau articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost de circa 6.000 de lei, fiind recuperat în proporţie de 90% şi restituit reprezentanţilor lăcaşului de cult. 

Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Prin operativitatea investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit să readucă bucurie pe chipul copiilor greu încercaţi, oferindu-le un strop de fericire în preajma Crăciunului“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Percheziţii şi zeci de mii de petarde, confiscate. Comerţ ilegal cu articole pirotehnice periculoase

Profesoară din Neamţ, cercetată de Poliţie şi de ISJ. A luat la palme un elev care-i deranja ora

 

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite