Expediţie temerară în Australia. Doi români au ajuns la poalele celui mai mare monolit din lume
0Doi români fac o temerară expediţie la Antipozi, în Australia, călătorind cu trotinetele prin locuri fascinante. În drumul lor, Radu și Irina au trecut şi pe lângă cel mai mare monolit din lume.

Radu Păltineanu, din Piatra Neamţ, şi prietena lui, Irina Repede, din Bucureşti, sunt, de pe 13 octombrie 2021, în prim-planul unei temerare expediţii foarte departe de casă, la în Australia. În 2020, ei ajungeau în Zoua Zeeleandă, intenţionând să stea câteva zile în vacanţă.
Pe 23 martie, însă, au rămas „prizonieri“, toate zborurile fiind anulate din cauza pandemiei. Pentru că nu puteau pleca, au pus la cale o expediţie, străbătând cele două mari insule ale ţării, pe jos şi cu bicicleta, în jur de 3.000 de kilometri. După ce au terminat-o, s-au gândit la alta, în Australia.
Ca mijloc de locomoţie pentru cei 13.000 de kilometri din itinerariul propus, 4.000 fiind deja parcurşi, au ales triciclete, cea a Irinei fiind solară. În schimb, Radu dă zi de zi la pedale. În timpul expediţiei, cei doi prieteni au trecut prin locuri fascinante şi au avut parte de experienţe unice, povestite de Radu pe pagina sa de Facebook, într-un jurnal de călătorie.
„Străbatem cele mai izolate și dificile șosele”
„Am ales să străbatem Australia pe cele mai izolate şi dificile şosele, prin cele mai sălbatice regiuni ale continentului şi poate printre cele mai sălbatice de pe Terra. Drumul nu este unul nici de departe uşor, dar a străbate Australia pe două trike-uri recumbente ne ţine mereu expuşi la frumos, conectaţi cu natura, cu alte specii, cu alte culturi“, scria, pe 4 august, Radu Păltineanu.
De fapt, călătoria de peste 13.000 de kilometri pe care şi-au propus-o îi poartă din cel mai nordic punct al continentului până în cel mai sudic, prin zone surprinzătoare, izolate, dar inospitaliere. Pietreanul destăinuia că este extrem de norocos că o are parteneră pe Irina, o persoană la fel de pasionată de aventură, explorare şi motivată să-şi depăşească limitele
„Veghează de milioane de ani peste întinderile Australiei“
Pe data de 31 iulie 2022, celor doi le-a ieşit în cale Uluru, cel mai mare monolit din lume. Oare câţi români l-au văzut? Imensa stâncă de gresie roşie are o lungime de circa trei kilometri, o lăţime de doi, un perimetru de zece kilometri şi domină dunele de nisip ale deşertului de la bază, având o înălţime de 350 de metri. Iată ce notează Radu Păltineanu:
„Uluru reprezintă fără doar şi poate chiar sufletul acestui continent pe care îl explorăm şi un punct important pe harta expediţiei noastre în jurul continentului roşu. Ce energie! Ce loc! Uluru este un loc învăluit în legendă. Aidoma unui bătrân care le ştie pe toate şi le-a văzut pe toate, veghează de 800 de milioane de ani peste întinderile deşertice din centrul Australiei“.

În drum, temerarii au atins, după aproximativ 2.000 de kilometri străbătuţi de pe coasta de est şi centrul Australiei, perioadă în care au avut întâlniri sporadice cu oamenii, oraşul Alice Spings, care marchează jumătatea distanţei dintre Oceanul Pacific şi cel Indian. Aşezarea cu 30.000 de locuitori li s-a părut a fi o metropolă, o oază în imensitatea deşertului.
Acest lucru însă i-a făcut să se întrebe dacă se vor mai adapta vreodată la superficialitatea veţii de la oraş, după timpul petrecut în „sălbăticie“. S-au scurs mai bine de doi ani de când explorează, incluzând aici şi traversarea celor două mari insule care formează Noua Zeelandă, întinderi imense şi izolate din această parte a Terrei.
„Sute de kilometri de sălbăticie. Nu
tu om, nu tu casă, nu tu trafic. Pe cât de sălbatic, tot pe atât de
enigmatic este centrul Australiei. Odată ce ne oprim din pedalat, suntem
învăluiţi de o linişte absolută. Acum şi aici! Asta este tot ce
contează. Sau cel puţin asta mă face să simt acest loc unde timpul parcă
devine complet irelevant“, mai scrie Păltineanu.