Dragoste şi patrie. Un altfel de jurământ, după cel militar, la Baza Logistică Zargidava, în Neamţ
0La Baza Logistică Zargidava, în judeţul Neamţ, un altfel de jurământ, unul făcut după cel militar, i-a avut în prim-plan pe câţiva tineri soldaţi, care au făcut legăminte pentru dragoste şi patrie, cerându-şi în căsătorie iubitele.

La sfârşitul săptămânii trecute, la unitatea din municipiul Roman, a fost organizată o ceremonie de depunere a jurământului de către cele mai tinere cadre, care s-au decis să îmbrăţişeze o carieră în Armata Română. La baza din oraşul menţionat, în prim-plan au fost 18 soldaţi, care au jurat credinţă patriei.
„Jurământul militar este un act unic, de tărie şi bărbăţie, reprezentând legătura dintre cel care trăieşte clipa prezentă şi cei ce şi-au jertfit viaţa, în veac, pentru libertate şi independenţă. (...) Intrând în rândurile noastre, nu aţi ales doar profesia, ci vă asumaţi misiunea de a pune împlinirea datoriei faţă de ţară mai presus de propria viaţă!“.
Aceste cuvinte au fost rostite în timpul ceremoniei de către colonel inginer Gabriel Kicsi, comandant Bazei 3 Logistică Zargidava Roman. A avut loc şi o festivitate de înaintare în grad a altor cadre profesioniste, trecerea în rezervă a unui caporal, după 30 de ani de activitate, iar trei militari şi-au cerut în căsătorie logodnicele.

„Tonul solemn al festivităţii a fost nuanţat în final de un moment emoţionant, atunci când trei tineriau decis ca pe lângă jurământul faţă de ţară, să se lege şi prin dragoste faţă de alesele lor. Felicitări militarilor şi casă de piatră viitorilor miri!“, se arată într-un comunicat al Bazei Logistrice Zargidava.
Un eveniment similar s-a petrecut în Neamț pe 2 mai 2022, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. O tânără venise să asiste la depunerea jurământului de către prietenul pompier şi a avut parte de surpriza vieţii sale.
După festivitate, sergentul Cătălin Mateeş şi-a făcut curaj şi a cerut-o în căsătorie pe Georgiana, curtea inspectoratului răsunând de aplauze când aceasta a acceptat.