Contrabandişti de ţigări, lăsaţi fără marfă. Percheziţii şi o captură mare, după un flagrant în trafic
0Piaţa neagră a tutunului din două judeţe din nordul ţării, Suceava şi Neamţ, este mai „săracă“ după ce doi contrabandişti de ţigări au fost lăsaţi fără marfă. După un flagrant în trafic, au avut loc percheziţii, fiind făcută o mare captură.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au prins în flagrant un bărbat de 52 de ani, care transporta 60.000 de ţigarete pe ruta dintre Suceava şi Neamţ
Pentru că nu au fost prezentate acte de provenienţă, a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru contrabandă. Se pare că doi contrabandiști de țigări erau monitorizaţi de mai multă vreme, anchetatorii desfăşurând şi alte activităţi.
Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cele două judeţe au pus în executare, în cadrul aceluiaşi dosar penal, opt mandate de percheziţii, fiind făcută o mare captură.
„În urma descinderilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate 219.400 de ţigarete, susceptibile a proveni tot din contrabandă. Două persoane, cu vârste de 52 şi 68 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie, în vederea continuării cercetărilor“, a comunicat IJP Neamţ.
Pe data de 8 octombrie 2022, în urma documentării activităţii infracţionale, persoanele în cauză au fost reţinute, pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete. Urma ca acuzații să fie prezentați unui procuror, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor Neamţ şi Suceava, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.