Accident produs de un bucureştean care a murit după ce a suferit un infarct la volan. Alte trei persoane, rănite

0
Publicat:

O tragedie a avut loc în prima zi a acestei luni pe o stradă dintr-un oraş din Neamţ, un bărbat pierzându-şi viaţa. În accidentul în care au fost implicate mai multe maşini, rănite au fost şi trei femei.

Accidentul a avut loc în orașul Roman FOTO ISU Neamț
Accidentul a avut loc în orașul Roman FOTO ISU Neamț

Pe data de 1 mai 2024, în jurul orei 13.20, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ şi poliţiştii de la Serviciul Rutier Roman au fost solicitaţi să intervină la un nedorit incident petrecut pe strada Ştefan cel Mare, anunţându-se că în urma coliziunii dintre trei autovehicule au rezultat mai multe victime.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Bucureşti, conducea un autoturism, pe sectorul de drum indicat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sens opus, ulterior ricoşând într-un altul ce se afla parcat“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Bucureşteanul a fost scos din maşină de pompieri, constatându-se că era în stop cardio respirator. Au fost începute manevrele de resuscitare, fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Roman. Soţia acestuia a afirmat că avea probleme de natură cardiacă, iar la un moment dat a leşinat la volan.

Se pare că victima a suferit un infarct, iar medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Soţia în vârstă de 61 de ani a bucureşteanului a necesitat şi ea îngrijiri medicale, fiind transportată la unitatea sanitară menţionată. Tot acolo au ajuns alte două femei, de 32, respectiv 50 de ani, care se aflau în celălalt autoturism.

Un alt grav accident s-a petrecut în aceeaşi zi, la ora 14.30, pe DN 15, care face legătura dintre Moldova şi Ardeal. Un TIR încărcat cu legume, care era condus de un tânăr de 25 de ani, s-a răsturnat într-o râpă, la Pipirig. Şoferul a fost scos din cabină de alţi participanţi la trafic, fiind transportat la spital. Se pare că neadaptatea vitezei a fost cauza evenimentului.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite