Protest spontan la Mina Băița: minerii refuză să lucreze, după ce nu și-au primit salariile: „Facem apel la clasa politică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou protest spontan are loc la Mina Băița, unde angajații refuză să intre în mină din cauză că promisiunea plății salariilor restante, din data de 20 septembrie 2023, a fost încălcată de conducerea firmei.

Protestul minerilor de la Mina Băița FOTO BNS
Protestul minerilor de la Mina Băița FOTO BNS

Sindicatul Mina Băița, sindicat constituit la nivelul angajatorului Vast Băița Plai SA, afiliat la Federația Sindicatelor din România federație membră BNS, atrage atenția asupra faptul că angajatorul înregistrează periodic restanțe la plata drepturilor salariale ale minerilor și personalului auxiliar.

În acest context, un nou protest spontan are loc la Mina Băița, iar angajații refuză să intre în mină la schimbul doi și trei pentru că salariile nu au fost virate.

Promisiunea nerespectată

Potrivit informațiilor transmise de Blocul Național Sindical, schimbul doi de la Mina Băița s-a întâlnit în curtea firmei și oamenii au decis să refuze să intre în șut, pentru că proprietarul firmei Vast Băița nu și-a respectat promisiunea de a vira drepturile bănești restante până în 20 septembrie.

Promisiunea datează de luni, când un alt protest spontan a fost închis cu acest angajament.

Chiar dacă nu este un protest organizat de sindicat, sindicatul care reprezintă marea majoritate a salariaților de la Mina Băița sa implicat în vederea soluționării protestului”, se arară într-un comunicat al BNS.

Astfel, președintele sindicatului, Nicolae Dragoșel, a încercat să îl contacteze pe managerul național al firmei, Nicolae Turdeanu, dar fără rezultat.

Cu toate că luni, 18 septembrie, reprezentanți ai Vast Resources PLC au transmis un document prin care se comunica că, drepturile salariale ar urma să fie achitate salariaților în data de 20 septembrie, salariații minei nu și-au primit drepturile salariale. În același timp, nici tichetele de masă nu au fost distribuite salariaților.

BNS atrage atenția asupra faptului că situația conflictuală este departe de a fi rezolvată, având în vedere că întârzierile la plata drepturilor salariale și ale tichetelor de masă sunt perioadice.

Apel către clasa politică

În acest context, sindicaliștii solicită Ministerului Economiei și Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, agenție în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru să verifice respectarea condițiilor de acordare a licenței de către Vast Băiţa Plai SA, care exploatează minereuri de cupru pe platforma Băiţa Plai și care este deţinută de compania britanică Vast Resources PLC.

„Facem un apel la clasa politică din România și la instituțiile abilitate sa sancționeze un astfel de comportament deoarece un astfel de comportament din partea investitorilor nu numai că este imoral este în același timp puțin legal. Lipsa de preocupare în a demara procesul de negociere a unui contract colectiv de muncă, deși există obligații legale în acest sens, nerespectarea obligației de a plăti salariile propriului personal, dar și suspiciunea rezonabilă cu privire la încălcarea propriului cod de conduită generează deservicii atât salariaților cât și investitorilor și statului român. Facem apel la clasa politică și la instituțiile statului să reprezinte interesul salariaților de pe platforma Băiţa Plai și să se asigure că toate drepturile salariaților sunt respectate în conformitate cu legislația în vigoare”, au transmis sindicaliștii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite