PORTRET Adrian Şarpe este un lider pentru studenţii Universității din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul care a fost votat în cea mai importantă funcţie a organizaţiei AIESEC Oradea a găsit o metodă răsplătescă voluntarii. În copilărie şi adolescenţă Adrian a avut două mari pasiuni: ştiinţele exacte, unde era foarte bun la şcoală, şi natura.

Profil

Data naşterii: 2 martie 1998
Familie: Singur la părinţi
Studii: Facultatea de Protecţia Mediului (Silvicultură), anul IV şi Facultatea de Ştiinţe Economice, Master în Relaţii Economice Europene

Fire luptătoare şi optimistă, Adrian şi-a canalizat din timp energia pentru a aduce schimbări în jurul lui, fiind convins că se poate. „Am decis să urmez două facultăţi în acelaşi timp: Facultatea de Ştiinţe Economice, prin prisma vechii mele pasiuni pentru matematică şi economie, şi Facultatea de Protecţia Mediului, pentru că vroiam să lucrez în Sivicultură şi să aduc schimbări în acest domeniu”, a spus Adrian.

Deşi făcea două facultăţi în paralel, în primul an de studiu Adrian a realizat că mai are încă destul timp liber şi-a decis să-l umple util. „M-am implicat în una din campaniile politice locale, de la lipit afişe la împărţit pliante. Ceea ce îmi doream eu însă a fost să mă dezvolt profesional, de aceea am decis să aleg AIESEC Oradea”, a spus tânărul.  Adrian s-a bucurat de o ascensiune rapidă, reuşind să promoveze într-o funcţie importantă la doar două luni de la înscriere.

Soluţii eficiente

Adrian a ajuns Vicepreşedinte al  Departamentului de Resurse Umane, unul dintre cele mai importante din AIESEC. „La noi vin cei care vor să se înscrie în organizaţie, sau cei care vor să devină leaderi. Noi ne ocupăm de planificarea carierei şi de traininguri”, a explicat studentul. El a avut responsabilitatea  de a coordona acest departament dar şi de a coordona trainerii. „Când am venit în AIESEC nu am crezut că această experienţă te transformă ca si om, dar pe mine m-a ajutat să devin mai responsabil, mai tolerant şi m-a ajutat să mă cunosc mai bine”, a mărturisit Adrian. Tânărul a încercat să optimizeze activitatea şi să motiveze voluntarii să se implice mai mult.

„Este foarte greu să motivezi oameni care nu sunt răsplătiţi cu un salariu. Aşa am preluat şi am adaptat o metodă de la organizaţia internaţională prin care voluntarii sunt răsplătiţi cu puncte în funcţie de numărul de ore pe care-l alocă şi de dificultatea sarcinilor pe care le preiau”, a mai adăugat studentul. Astfel, cei mai implicaţi dintre ei pot primi gratuitate sau reduceri substanţiale la conferinţele din ţară. Adrian a mai reuşit să structureze munca şi departamentul pentru a-i mări perfomanţa. La doar un an de la intrarea în organizaţiei, tânărul a fost ales Preşedintele AIESEC Oradea, iar mandatul său va începe în luna aprilie.

Întrebări şi răspunsuri

Ce schimbări vrei să faci în AIESEC Oradea?
Este important nu să facem multe lucruri ci să le facem bine pe cele pe care le facem. Aşadar voi promova cultura excelenţei, mai ales acolo unde sunt proiecte care au ajuns la a doua sau a treia etapă.

Ce planuri ai după ce termini studiile ?
Am vrut să îmi dezvolt abilităţile de comunicare pentru că visele mele s-au schimbat pe parcurs. Mi-am dat seama că pot fi mai util în contact cu oamenii şi mi-aş dori să lucrez într-o companie, în management sau resurse umane.

Ce-i place

Adrian spune că îi plac foarte mult oamenii. Mâncara favorită este pizza. Îi plac peisajele în care marea şi muntele se întâlnesc în acelaşi loc. Îi place să fie o persoană activă şi să ştie cât mai multe lucruri. Iubeşte natura.

Ce nu-i place

Lui Adrian nu-i plac oamenii care nu-şi respectă promisiunile. Nu suportă lenea şi ipocrizia. Nu îi place să se trezească de dimineaţă. Nu-i place frigul. Tânărul spune că nu bea apă decât foarte rar. Nu îi place pâinea neagră şi nu mănâncă niciodată orez.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite