Din elevă premiantă, criminală. Fata care a vrut să ucidă un pedagog a plănuit mult atacul

0
Publicat:

Eleva din Bihor judecată pentru că a înjunghiat un pedagog la Colegiul Traian Vuia din Oradea, plănuia de câteva săptămâni „să-i facă felul“. Fata susține că acesta a agresat-o sexual, dascălii și elevii spun nu suporta că bărbatul era sever, iar psihologii că adolescenta este un sociopat.

Eleva este judecată în arest preventiv. Foto: Facebook
Eleva este judecată în arest preventiv. Foto: Facebook

Tentativa de crimă a avut loc în 27 noiembrie 2023, în biroul directoarei adjuncte, unde Bianca, cea mai bună elevă din liceu, fusese chemată cu mama ei și confruntată cu pedagogul. Acesta îl surprinsese, după ora stingerii, pe prietenul fetei, ascuns în baia camerei de internat, în care era cazată ea cu alte colege.

Cu un cuțit lung de 30 cm, adus de acasă și ascuns pe mânecă, Bianca l-a atacat pe pedagog sub ochii tuturor.

Omul de 41 ani, tată a trei copii, a fost rănit grav la trahee și la plămân, fiindu-i perforată pleura (membrana de protecţie a plămânului). Victima a fost în pericol să-și piardă viața și a stat o lună în spital, suportând operații.

Premeditarea, probată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au trimis-o în judecată pentru tentativă la omor calificat, au descoperit că fata a căutat pe internet informaţii despre arme albe, despre cum se realizează o crimă, cum poate angaja un asasin plătit, dar şi cu ce substanţe ar putea otrăvi un om.

După ce l-a înjunghiat pe pedagog, lăsându-i în stare de şoc pe toţi cei de față, Bianca a fugit şi s-a oprit în faţa şcolii. Acolo, ea a cerut unei alte eleve telefonul mobil şi a sunat la 112, ca să spună ce a făcut, şi tot acolo a așteptat sosirea poliţiştilor.

Ea îl ura pe pedagog, după cum a mărturisit colegelor, cărora le-a spus de câteva ori că bărbatul a atins-o în locuri nepermise şi „o să-i facă felul“, dar şi prietenului ei, căruia i-a destăinuit, cu doar două zile înainte să comită fapta, că o să-l ucidă pe pedagog.

Însă nimeni nu a crezut că Bianca și-ar putea duce amenințările la îndeplinire. Era percepută ca o fată cuminte, respectuoasă şi silitoare, spun anchetatorii ei în actul de acuzare cu care au trimis-o în faţa instanţei de judecată pentru tentativă la omor calificat.

În rechizitoriu apar şi explicaţiile cel puţin ciudate ale fetei. Ea a declarat că l-a atacat pe pedagog pentru că noaptea a visat că acesta a râs când l-a acuzat de agresiune sexuală şi a făcut-o nebună în public, iar în dimineaţa următoare, în biroul directoarei, coşmarul ei s-ar fi adeverit.

Avea discernământ

Procurorii au încercat să lămurească şi povestea agresiunilor sexuale reclamate de tânără, însă până în ziua atacului, ea nu a reclamat niciodată, oficial, abuzul.

Toate celelalte fete audiate l-au descris pe pedagogul înfierat ca un om aspru, negând că le-ar fi atins, că ar fi vorbit vreodată necuviincios cu ele, ori că ar avea cunoştinţă despre faptul că a făcut acest lucru cu alte eleve.

Comisia medico-legală psihiatrică reunită în acest caz a avertizat că adolescenta are „un comportament imprevizibil şi prezintă un grad crescut de periculozitate socială“, dar nu a fost diagnosticată cu vreo boală psihică, iar discernământul ei a fost păstrat la data comiterii faptei.

A trăit o traumă?

Ce înseamnă asta, explică dr. Adrian Bumbu, şeful secţiei Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea. În esenţă, că fata nu ţine cont de normele sociale, nu înţelege noţiunile de bine şi rău şi nu are remuşcări când greşeşte.

În termenii cei mai simpli, sociopatul este o persoană care s-a născut oarecum bună, dar factorii de mediu au contribuit la schimbarea ei. Este tipic pentru un psihopat să nu-şi regrete faptele. Probabil sunt elemente din copilăria tinerei, de traume, de nesupraveghere în copilărie, care ar trebui investigate”, a explicat medicul.

Chiar şi aşa, deşi cercetările pornite pentru lămurirea acuzaţiilor aduse de elevă pedagogului s-au oprit, anchetatorii stabilind că agresiunea sexuală reclamată de fată reprezintă „un aspect nedovedit în prezenta cauză“, părinţii ei vor să lămurească şi agresiunile sexuale reclamate de tânără. Ca atare au depus o plângere penală împotriva pedagogului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru agresiune sexuală, unde cercetările sunt, încă, în fază incipientă. 

Între timp, procesul pornit împotriva Biancăi pentru tentativă la omor calificat a început la Tribunalul Bihor, deocamdată în Camera preliminară a instanţei. Fata este judecată în stare de arest preventiv, măsură care a fost luată împotriva ei pe 28 noiembrie 2023, şi menţinută după trimiterea ei în judecată. Deşi apărătorii ei au cerut să fie plasată sub control judiciar ori în arest la domiciliu, judecătorii au respins până acum toate solicitările. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite