Accident grav pe DN1, în Bihor: două persoane sunt încarcerate, trei copii au fost proiectaţi pe câmp. Toţi sunt cetăţeni străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident grav Foto-lesdonline.ro
Accident grav Foto-lesdonline.ro

Scene de coşmar pe Drumul Naţional 1, între localităţile bihorene Urvind şi Uileacul de Criş. Potrivit primelor informaţii, este vorba despre un accident cu victime multiple, petrecut în jurul orei 19.00.

Se pare că o şoferul maşinii a pierdut controlul şi a intrat într-un copac. În maşină se aflau  2 adulţi şi 3 copii. Adulţii sunt încarceraţi,  iar copiii au fost proiectaţi pe câmp. Victimele sunt cetăţeni străini

"Spre locul accidentului s-au deplasat  două echipaje de la Ambulanţă, EPA Oradea, TIM Oradea, EPA Aleşd, şi maşina de victime multiple", ne-a declarat dr. Narcisa Maghiar, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Bihor.

Potrivit unor informaţii , patru victime sunt de cod roşu, iar o victimă de cod galben. Starea lor este critică.

„Apelantul sesiza în jurul orei 18.55 faptul că cinci persoane au fost rănite. La faţa locului ISU Crişana a mobilizat  echipajul de prim ajutor de la Detasamentul 5 Oradea, echipaj de prim ajutor de la Detaşamentul Aleşd, autospecială descarcerare Aleşd, autospecială de desarcarcerare grea, autospecială de transport personal şi victime multiple, echipaj terapie intensivă mobilă SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La faţa locului au fost găsite cinci victime. Trei adulţi încarceraţi şi doi minori proiectaţi în afara autoturismului" a declarat cpt Camelia Rosca, purtător de cuvânt ISU Crisana.

„Conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului”, a declarat Alina Dinu purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Toţi rănitii au fost găsiţi în stare de inconştienţă iar medicii fac tot ce pot pentru a-i salva. Din primele informaţii rezultă că victimele accidentului sunt de naţionalitate slovacă. Fetele sunt minore, cu vârste între 12 şi 16 ani.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite