Viaţa acestor pacienţi, pusă în pericol de condiţiile meteo. Medicii au luat măsuri pentru a le asigura tratamentul necesar

0
Publicat:

Vremea rea şi ninsorile care au căzut asupra judeţului Iaşi în ultimele zile au pus în pericol viaţa pacienţilor care suferă de boli renale. Este vorba despre oameni din tot judeţul, care depind de şedinţele de dializă pe care le fac în municipiul Iaşi.

Dializă SURSĂ doc.ro
Dializă SURSĂ doc.ro

Din cauza drumurilor blocate de zăpadă, unor pacienţi le-a fost imposibil să ajungă, pe cont propriu, la Spitalul Parhon pentru a primi tratamentul de care aveau nevoie. Astfel, medicii ieşeni s-au mobilizat şi au reuşit să îi aducă pe aceştia la unitatea medicală, mulţi dintre ei fiind internaţi.

Zeci de pacienţi au fost transportaţi la Iaşi

Conform cadrelor medicale, la Spitalul Parhon au ajuns nu mai puţin de 40 de pacienţi. Aceştia au beneficiat de şedinţele de dializă, iar o parte dintre ei au fost internaţi din cauza complicaţiilor. Totodată, pentru unii pacienţi s-a găsit cazare la pensiunile din Iaşi, până când drumurile vor fi deschise.

,,Din păcate, viaţa pacienţilor noştri este pusă în pericol dacă nu reuşesc să ajungă la dializă. Cele câteva sute de pacienţi care fac dializă în judeţul Iaşi, după fiecare şedinţă de dializă trebuie să ajungă la domiciliu. În condiţiile acestea, cu vreme nefavorabilă şi cu drumuri blocate, o parte din pacienţi nu au reuşit să ajungă la domiciliu sau la şedinţa de dializă. A fost o colaborare foarte strânsă cu departamentul regional de urgenţe şi colegii din centrele de dializă din judeţul Iaşi“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Parhon din Iaşi. 

Aproximativ 40 de pacienţi au fost direcţionaţi şi evaluaţi la Spitalul Parhon, 18 dintre ei fiind internaţi. „Sunt pacienţi care au avut decompensări ale bolii de bază sau complicaţii medicale. Doi dintre pacienţi au fost depistaţi cu infecţie Covid, alţi doi pacienţi cu alte probleme medicale au fost internaţi la Terapie Intensivă, iar restul pacienţilor au fost evaluaţi şi trataţi în funcţie de fiecare caz în parte. Unii dintre ei au fost cazaţi la pensiunile din Iaşi", a mai spus dr. Ionuţ Nistor.

Mai mulţi pacienţi vor fi aduşi la Iaşi

Cadrele medicale susţin că la unitatea medicală ieşeană vor mai fi aduşi pacienţi care se află în această situaţie. Totodată, cei care au ajuns în municipiul Iaşi vor părăsi oraşul doar când condiţiile meteo vor fi favorabile.

,,Această colaborare pe care o avem cu centrele de dializă din judeţ şi cu echipele departamentului pentru situaţii de urgenţă este continuată şi astăzi, 6 aprilie. Totodată, cei care au nevoie de dializă vor rămâne în oraşul Iaşi iar în cursul zilei de vineri se va încerca ducerea lor către domiciliu, dacă vom beneficia de condiţii meteo favorabile", adaugă medicul ieşean.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite