Un avion de mici dimensiuni a luat foc după o aterizarea de urgență la Iași. Pilotul este rănit: „A fost o minune” | adevarul.ro

Un avion de mici dimensiuni a luat foc după o aterizarea de urgență la Iași. Pilotul este rănit: „A fost o minune”

Publicat:
0
1 live

Un avion de mici dimensiuni a luat foc luni, 28 septembrie, în zona Aerodromului Iași, după ce ar fi suferit o defecțiune la motor în timpul zborului și a aterizat forțat. Pilotul, un bărbat de 41 de ani, a fost transportat la spital.

masini pompieri Franţa foto IGSU jpg
Foto: arhivă IGSU

Turnul de control a semnalat pierderea contactului radar cu aeronava, iar pompierii militari au mobilizat două autospeciale de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean, relatează Ziarul de Iași.

La sosirea echipelor de intervenție, s-a constatat că avionul ultraușor aterizase forțat pe pistă, în urma unei defecțiuni tehnice apărute în timpul zborului. Un incendiu a izbucnit imediat după aterizare, însă flăcările au fost stinse înainte de sosirea pompierilor.

Pilotul era conștient și se afla în picioare lângă aeronavă când medicii au ajuns la el. Bărbatul prezenta doar câteva zgârieturi la nivelul genunchilor și o rană la limbă, fără leziuni grave.

„A fost o minune! Fără leziuni grave, pacientul prezintă doar câteva excoriații la nivelul genunchiului și o plagă linguală”, a declarat dr. Ovidiu Popa, medic urgentist, potrivit Ziarului de Iași.

Echipajul medical l-a transportat la UPU „Sf. Spiridon” pentru investigații suplimentare, iar medicii spun că, dacă rezultatele sunt bune, ar putea fi externat chiar în cursul zilei.

Surse citate de Ziarul de Iași afirmă că pilotul ar fi încercat să aterizeze forțat din cauza unor defecțiuni la motor, iar aeronava nu s-a prăbușit, așa cum s-a crezut inițial.

Polițiștii urmează să stabilească exact circumstanțele incidentului aviatic.

Amintim că, în iulie, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit  peste o locuință din landul Saxonia Inferioară, în nordul Germaniei. O persoană și-a pierdut viața.

În luna februarie a acestui an, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o intersecție aglomerată dintr-un oraș mic din statul Georgia, Statele Unite. Avionul a căzut pe șosea și a lovit trei mașini aflate în trafic.

Top articole

Partenerii noștri