Ultima şansă pentru posesorii de autoturisme vechi. Câţi bani se pot obţine pentru casarea ,,rablelor"

0
Publicat:

Ieşenii care au autoturisme mai vechi de 15 ani au şansa de a primi 3000 de lei dacă aleg să renunţe la acestea. Astfel, 2.000 de maşini vechi urmează să fie să trimise la casare.

Autoturisme vechi SURSĂ Arhiva Adevărul
Autoturisme vechi SURSĂ Arhiva Adevărul

Primăria Municipiului Iaşi a anunţat că acest program a fost lansat, după ce a trecut prin Consiliul Local. În aceste condiţii, cei care vor alege să caseze vehiculele vor primi 600 de lei de la autorităţile locale, în timp ce 2.400 de lei vor fi obţinuţi prin intermediul Ministerului Mediului.

Ce vizează acest program

Programul ,,Rabla Local" vizează eliminarea din trafic a autoturismelor vechi, poluante. 

,,Am pregătit şi am trecut prin Consiliul Local programul de recuperare a maşinilor poluante de pe raza municipiului Iaşi. Primul pas constă în recuperarea a 2.000 de vehicule de pe spaţiul public sau privat. Din bugetul local se alocă câte 600 de lei pentru fiecare vehicul pe care reuşim să-l aducem spre casare şi statul român, prin Ministerul Mediului, intervine cu diferenţa de încă 2.400 de lei. Astfel, fiecare persoană interesată poate primi o sumă de 3.000 de lei pentru a putea recupera din valoarea reziduală a vehiculului pe care doreşte să-l predea către autorităţile statului român", a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Ce planuri are Primăria pentru ,,rable"

Chiar dacă acest program vizează, în primă fază, doar 2.000 de maşini, municipalitatea susţine că vor mai urma şi alte etape. Totodată, primarul Mihai Chirica a subliniat că Europa de Este se confruntă cu o mare problemă când vine vorba despre pragurile clare care trebuie impuse când se înmatriculează autoturismele.

,,2.000 de vehicule la un parc total de 250.000 nu înseamnă mare lucru dar este un început. Sperăm ca acest program să stimuleze şi mai mult pe cei care deţin vehicule sub Euro 3, funcţionale, că este ultima şansă de a le mai valorifica. După acest program, care s-ar putea să aibă mai multe etape, vor interveni alte obligaţii prin care proprietarul va plăti, când se va duce spre casare, o taxă de mediu pentru distrugerea autoturismului care va fi cu mult mai mare decât ar putea să obţină decât dacă ar vinde vehiculul piesă cu piesă. Este reţeta care se aplică şi în alte state care se luptă cu vehiculele care poluează. Europa de Este nu a reuşit să îşi pună praguri clare de înmatriculare când vine vorba despre nivelul de poluare şi altele cum există în statele civilizate. Acest import de vehicule foarte stricate trebuie să se oprească", a adăugat primarul municipiului Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite