Sportul ajunge în cartierele din Iaşi în luna august. Programul competiţiilor
Ieşenii sunt aşteptaţi în următoarele două luni la mai multe competiţii organizate de cluburile sportive din Iaşi, dar şi de municipalitatea.
"Va fi organizat «Trofeul de Tenis de Câmp» la feminim şi masculin. Cel feminim va avea loc între 7-15 iulie, iar cel masculin între 11 şi 19 august. Organizatorul acestor competiţii este Clubul Sportiv CFR Iaşi",a spus Mihai Pricop, şeful Biroului Programa de finanţare a societăţii civile.
În luna august vor mai avea loc Cupa Iaşiului la Fotbal-Tenis, organizată în cartierele din Iaşi, Festivalul Internaţional de Şah „M. Sadoveanu“, dar şi Cupa "CFR-istului la Cros".
Bâlbâială în programul „Sport în cartiere“
Luna viitoare, între 15 şi 18 august, mai este programată Finala Campionatului Naţional la popice, competiţie în care vor intra veterani (de peste 35 de ani). În parteneriat cu Aeroclubul Iaşi, va avea loc în august şi Cupa Iaşiului la aeromodelism.
Primăria Iaşi va mai organiza şi Cupa Iaşiului la tenis de câmp, competiţie destinată amatorilor.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!






















































