Situaţie rarisimă în municipiul Iaşi. Râul Nicolina a ieşit din matcă în urma ploilor torenţiale şi a inundat mai multe case din cartierele Galata şi Mircea cel Bătrân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii de la Apele Române au înregistrat precipitaţii uriaşe căzute în oraşul Iaşi şi în localităţile limitrofe în cursul nopţii de 30 iunie/1 iulie.

Râul Nicolina, unul dintre cursurile de apă care traversează municipiul Iaşi a ajuns la un debit-enorm în cursul zilei de astăzi, 1 iulie, iar curţile mai multor case din zonele Galata şi Mircea cel Bătrân au fost inundate. 

Muncitorii Primăriei Iaşi şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au lucrat timp de mai multe ore pentru supraînălţarea digurilor, operaţiune pentru care au folosit saci de nisip. 

Potrivit datelor oficiale, râul Nicolina a depăşit cu 38 de centimetri cota de atenţie, nivelul maxim fiind atins în jurul orei 11.00. Debitul râului a fost de 24 de metri cubi pe secundă, dublu faţă de cel al Bahluiului, principalul râu care traversează oraşul.

Cursul de apă care traversează cartierele Nicolina, Galata şi Mircea cel Bătrân şi se varsă în Bahlui a ajuns la un nivel fără precedent în ultimii ani din cauza ploilor torenţiale căzute în Iaşi şi în zona localităţii Bârnova. În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, s-au înregistrat la Iaşi 118 litri/metrul pătrat, iar la Bârnova 122 de litri/metrul pătrat, mult peste mediamultianuală înregistrată în luna iunie.

În acest moment (1 iulie, ora 13.30), debitele râurilor Nicolina şi Bahlui sunt în scădere. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite