Sfântul Dumitru, ziua în care căldura intră în pământ. Vezi ce fac ciobanii cu oile ca să afle cum le va fi iarna!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul mare mucenic Dimitrie
Sfântul mare mucenic Dimitrie

26 octombrie este cunoscută de creştinii ortodocşi ca fiind ziua Sfântului Dumitru, una dintre cele mai importante sărbători de toamnă care a primit de-a lungul timpului numeroase asocieri cu tradiţii şi obiceiuri.

În credinţa populară, în ziua în care este sărbătorit Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie, se deschide oficial sezonul rece. Sfântul Dumitru este cunoscut ca fiind cel care desfrunzeşte codru şi usucă plantele, iar pe 26 octombrie se spune că gerul începe să-şi arate colţii, iar căldura intră în pământ.

Mai mult, Sfântul Dumitru este considerat de credincioşi ca fiind patronul păstorilor, Sânmedru, şi de aceea pe 26 octombrie, ziua în care este sărbătorit, ciobanul îşi pune cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă care se va aşeza peste el. Tradiţia spune că dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se aşează una albă, va fi una foarte aspră. O altă tradiţie prin care oamenii prognozau vremea era mersul oilor în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă prima care se trezeşte este o oaie albă şi va pleca spre sud, urmează o iarnă grea. În schimb, dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, atunci va fi o iarnă uşoară.

Ziua Crucii, test greu pentru gurmanzi. Află ce nu ai voie să mănânci astăzi!

Tradiţii de Rusalii.Ce puteţi păţi dacă nu respectaţi această sărbătoare VIDEO

Obiceiuri sunt legate şi de Ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, când se aprind focuri peste care sar copii pentru a fi sănătoşi şi tineri pentru a se căsători.

Printre credinţele de ziua Sfântului Dumitru este şi faptul că dacă luna este plină şi cerut acoperit de nori, atunci iarna va fi aspră, cu nămeţi.  Dacă în schimb pe 26 octombrie vremea este aspră, iarna va fi blândă, iar toamna va fi lungă. Este recomandat să se facă pomană cu grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

Strigatul peste sat, stropitul fetelor şi focurile în cimitire, tradiţii respectate cu sfinţenie de Paşte în Moldova

Ce să faci în Săptămâna Mare ca să-ţi meargă bine tot anul

Obiceiurile diferă şi în funcţie de zone. Astfel, în Bucovina, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte numai de pagubă în anul ce vine.

În Oltenia, oamenii de la ţară respectă cu sfinţenie tradiţiile sărbătorii pentru că ei consideră că doar aşa îşi protejează animalele de necazuri.

În ziua Sfântului Dumitru se taie coama cailor tineri ca să crească frumoasă, dar pieptănul trebuie evitat pentru că atrage primejdii.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite