Povestea unui tânăr fără comorbidităţi, trecut printr-o formă severă de COVID-19: „Cel mai mare şoc? Pampers şi făcutul nevoilor la un scaun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor / FOTO: Facebook
Tudor / FOTO: Facebook

Un tânăr de 24 de ani, din Iaşi, a povestit care a fost greşeala care l-ar fi putut costa viaţa, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Iaşi, abia trecut printr-o formă severă de COVID-19, a povestit momentele extrem de dificile prin care a trecut din momentul în care a intrat în contact cu virusul. 

„Această formă m-a trimis direct pe oxigen suplimentar (două surse!) şi în pampersi pentru câteva zile bune. Desigur, alături de durerile cumplite aferente, fizice şi psihice. Înainte de a intra „în pâine”, subliniez că cel mai important este faptul că în acest moment sunt acasă şi am început perioada de recuperare.”, a spus Tudor, externat pe data de 12 martie de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Tânărul spune că pe toată perioada în care a stat în spital a fost tratat ”dumnezeieşte” de către personalul medical. 

„În primul rând, nu am cuvinte suficiente să mulţumesc întregului personal de la Spitalul De Boli Infecţioase Iaşi unde realmente există eroi care luptă zi de zi să salveze vietţ. De la prima până la ultima persoană din cadrul spitalului pe care am intâlnit-o, toată lumea s-a purtat deosebit. Nu deosebit, ci dumnezeieşte! Cu fiecare pacient în parte, nu doar cu mine.”, povesteşte ieşeanul. 

Cum a debutat boala

În cazul lui Tudor, la fel ca în cazul multor altor pacienţi, boala a debutat cu febră şi frisoane. Încă din prima zi de simptome, îşi aminteşte că s-a izolat alături de iubita sa şi nu au mai luat contact cu nimeni. 

”După primele doua zile de febră, au intervenit frisoanele şi o durere cumplită de cap. Durerea de cap a fost cea mai chinuitoare acasă, în sensul în care nu puteam nici măcar sa inchid ochii. După primele patru, cinci zile a început o tuse cumplită, care pur şi simplu mă făcea să simt că îmi ies organele interne prin acea tuse. De remarcat este faptul că atât gustul, cât şi mirosul, le-am avut aproape de mine în permanenţă.”, a mai spus tânărul. 

Greşeala care l-ar fi putut costa viaţa

„Ca mai toată lumea, iniţial am crezut că mă voi face bine acasă. De aceea, prima dată când am anunţat salvarea (la doua zile distanţă de la primele simptome) şi mi-au fost făcut testul rapid (pozitiv), am semnat pe propria răspundere faptul că rămân acasă. (...) După încă trei zile, când starea mea se agrava am solicitat din nou salvarea. Am fost dus la Boli Infecţioase, unde mi-a fost făcut un consult şi o „verificare” a tratamentului. Tratamentul era cel bun în situatia mea, iar simptomele mele, deşi grave, nu erau “critice” – în sensul în care saturaţia oxigenului inca era la 93-94, iar aceste aspecte coroborate cu frica mea teribilă de spital m-au făcut să refuz din nou internarea. Ei bine, această greseala ar fi putut sa ma coste realmente viaţa.”, mai scrie Tudor pe pagina sa de Facebook. 

Tânărul spune că cel mai mare şoc a fost momentul în care a fost nevoit să folosească pampers, iar unul dintre cele mai fericite momente a fost acela când s-a putut deconecta de la oxigen pentru a putea merge normal la baie. 

„Deoarece eram dependent de masca de oxigen suplimentar nu puteam să merg singur la baie. Practic, ar fi trebuit sa imi dau jos masca să merg la baie şi de fiecare dată când mi-o dădeam jos mă apuca tusea alături de durerile cumplite aferente. Astfel, am ajuns sa mi se puna pampers şi să mi se aducă un scaun cu rotile prevăzut cu galeată pentru nevoi. În acesta din urmă, de asemenea, îmi era extrem de greu să îmi fac nevoile. Practic, scaunul era langa pat, iar masca nu era suficient de lungă sa ajungă la el, iar eu mi-o scoteam de fiecare dată pentru “problemele” fiziologice. Nu vă pot descrie senzatia pe care o aveam cand treceam prin acele dureri de fiecare dată când îmi făceam nevoile, insă vă pot spune că de fiecare dată mă gândeam că viaţa mea se va sfârşi la 24 ani şi că inima imi va ieşi realmente prin gura la următorul episod cu tuse.”, spune Tudor.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum s-a certat Ioana Băsescu cu fostul iubit de la banii spălaţi în campanie. Ioana Băsescu: „P**** mă-tii de nesimţit!”

O nouă invazie rusă la orizont? Factori, raţiuni şi potenţiale ţinte

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite