Poliţist din Iaşi, înregistrat când înjură o adolescentă de 17 ani: „În morţii mă-tii de javră, în seara asta te omor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul local a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni FOTO Ziarul de Iaşi
Poliţistul local a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni FOTO Ziarul de Iaşi

Un poliţist local din municipiul Iaşi a fost trimis în judecată de procurorii ieşeni după ce a abuzat fizic şi verbal o fată de 17 ani pe care o escorta către secâia de Poliţie. Agentul a fost provocat de minoră, care l-a înregistrat cu un telefon mobil.

Procurorii ieşeni arată în rechizitoriu că fapta a fost comisă pe 11 august 2014, aproape de miezul nopţii, atunci când două tinere, printre care şi partea vătămată din dosar, au intrat în conflict cu un angajat al unui hotel din zonă deoarece fetele făceau mizerie. Un trecător a intervenit şi le-a cerut celor două tinere să se potolească, moment în care una dintre ele l-a lovit cu palma peste faţă. Trecătorul a sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj al Poliţiei Locale, care le-a ridicat pe cele două adolescente pentru a le duce la secţie.

„Din înregistrarea audio-video depusă la dosar de numita P.A.G., se observă cum, pe timpul transportului către sediul Poliţiei Locale Iaşi, din bulevardul Ştefan cel Mare, agentul Alexoaie i-a adresat numitei E.S., în timp ce o ţinea de mâini pe bancheta din spate a dubei menţionate, injurii: Biserica mă-ti! Îmi spui tu mie c***e?; În noaptea asta te omor! Tu mă înjuri pe mine? În morţii mă-tii de javră!; În noaptea asta o să stai pe arest şi o să vezi tu ce o să păţeşti! Să mă înjuri tu pe mine! Să o înjuri pe mă-ta...“, se arată în rechizitoriu.

În document se mai precizează că E.S. ar fi fost lovită de două ori cu palma în zona abdomenului. La un moment dat, pe filmarea depusă la dosar se aude cum un coleg de-al lui Alexoaie îi spune acestuia să le lase în pace pe cele două fete, întrucât acestea se aflau în stare de ebrietate.

Anchetă şi pentru cele două fete

„Pe timpul şederii în sediul Poliţiei Locale, cele două tinere au avut comportamente violente, în sensul că au lovit cu piciorele mesele şi scaunele din sala de instruire, s-au trântit pe jos şi au adresat cuvinte jignitoare poliţiştilor locali“. Procurorii au deschis un dosar în care fac cercetări pentru ultraj, faptă de care sunt acuzate cele două tinere. La audieri, Alexoaie a negat faptele, spunând că nu a lovit-o pe E.S. intenţionat şi că nici nu a înjurat-o.

„Deocamdată, la adresa instituţiei noastre nu a apărut nicio informare prin care să ni se comunice că a fost trimis în judecată. În momentul în care vom primi această notificare, dacă este pentru purtare abuzivă, atunci funcţionarul va fi suspendat din funcţia publică“, a precizat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite