Mai mulţi români ar fi fost vaccinaţi cu doze din lotul cu probleme de la AstraZeneca, interzis în Italia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adeverinţă de vaccinare / FOTO: Surse Adevărul
Adeverinţă de vaccinare / FOTO: Surse Adevărul

Mai mulţi cetăţeni români au fost vaccinaţi din lotul de doze AstraZeneca cu probleme ABV2856, care a fost interzis în Italia.

Mai mulţi români s-au vaccinat cu doze din lotul ABV2856, de la AstraZeneca, vaccin interzis în Italia şi mai multe ţări europene, după ce două persoane şi-au pierdut viaţa în Sicilia. 

”Adevărul” a intrat în posesia unor adeverinţe de vaccinare care arată că persoane din Iaşi şi Suceava s-au vaccinat din acest lot. 

Autorităţile italiene au precizat că nu există nicio legătură între decese şi vaccinare, dar au oprit din precauţie vaccinarea cu acest tip de doze. Eşantioane din acest lot vor fi analizate de Institutul Naţional de Sănătate din Italia, iar AIFA va comunica „orice informaţii noi care devin disponibile” în legătură cu cercetarea desfăşurată.

''Informaţiile disponibile în acest stadiu indică faptul că numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pe ansamblul populaţiei'', a anunţat şi Agenţia Europeană a Medicamentului într-un comunicat citat de France Presse, scrie Digi24.

Peste 77.000 de doze de vaccin din lotul AstraZeneca interzis în Italia, folosite deja în România. Ce se întâmplă cu restul

9 ţări europene au suspendat administrarea vaccinului produs de AstraZeneca. Ce spun experţii britanici

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă în continuare vaccinarea cu AstraZeneca: Nu există date privind un risc mai mare de tromboze

Dozele din lotul cu probleme, carantinate în România

Premierul Cîţu a anunţat, joi seara, că există în România doze de vaccin din lotul ABV2856 produs de AstraZeneca.

"Am vorbit la pauză şi cu domnul Gheorghiţă şi cu domnul Baciu. În România nu există acel lot despre care vorbeşte EMA, care a fost în 17 ţări. Acolo nu avem nicio problemă. Există primul lot din AstraZeneca, unde mai avem 3.000 de doze cred, care vor fi puse într-o săptămână în carantină. O să luăm o decizie. Nu există o decizie a EMA, luăm noi această decizie pentru că vrem să fim precauţi. Este o suspiciune în Italia, nu este un caz clar. Atunci, ca să fim precauţi, să nu existe nicio problemă, decizia luată a fost ca aceste 3.000 de doze să fie puse în crantină. Nu este o recomandare EMA", a spus Florin Cîţu la B1 TV. 

FOTO: Surse Adevărul

Adeverinţe vaccinare foto Andrei Luca

Un soldat în vârstă de 43 de ani din Italia a murit în urma unui stop cardiac, după ce în ziua precedentă a fost vaccinat cu lotul ABV2856 de la AstraZeneca, scrie presa italiană.

“Evenimentele trombotice presupun apariţia cheagurilor de sânge şi pot cauza consecinţe medicale în funcţie de localizarea acelui cheag. Din acest punct de vedere, nu avem o atitudine particulară pentru persoanele vaccinate atât cu dozele din lotul 2856 cât şi cu cel din celelalte tipuri de vaccinuri.

Din punct de vedere statistic, ca şi în populaţia generală nevaccinată, există probabilităţi diferite de apariţie a unor evenimente cardiovasculare, neurologice. În România, principala cauză de mortalitate este reprezentă de afecţiunile cardiovasculare.

Din toate aceste motive şi având în vedere frecvenţa acestor evenimente raportate, centralizat la nivel european, nu arată o incidenţă mai crescută decât se întâmplă în mod obişnuit în rândul populaţiei. Nu este nevoie la acest moment de o conduită particulară pentru aceste persoane deja vaccinate.

Trebuie să nu intrăm în panică. Atunci când apar modificări în starea de sănătate, luăm legătura cu medicul de familie sau serviciul de urgenţă, însă nu trebuie să intrăm în panică la acest moment pentru că nu este cazul”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.

Adeverinţe vaccinare foto Andrei Luca


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Revolta poliţiştilor după explicaţiile date de şefii Poliţiei cu privire la tragedia de la Oneşti: Rapoartele vor fi aruncate într-un dulap unde vor fi acoperite de praf

Acuzaţii grave la Târgu Mureş. Medicul care a realizat primul transplant de măduvă a murit legat de pat chiar de foştii săi studenţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite