Ioan Gyuri Pascu vine în această seară la Iaşi. Unde te poţi distra în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrăgitul artist, fost membru al trupei Divertis, va susţine un recital în această seară în club Undergound. Acesta va fi acompaniat de trupa The Blue Workers.

Ieşenii dornici de muzică de calitate îi pot întâlni pe Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers în Underground Pub. ”Lumea nu trebuie să se aştepte la nimic, doar la bucuria reîntâlnirii. Nimic în afară de bucurie, sinceritate şi prietenie. Vreau să se simtă bine, să-şi lase inima să vorbească, să cânte şi să danseze“, a declarat artistul despre concertul de la Iaşi.

După 20 de ani de carieră, din anul 2002, artistul se reinventează cu un turneu prin cluburile din ţară, reuşind să vândă albumul „N-o să-ţi ofer ce n-am promis” din mână în mână. „Ideea de a cânta în cluburi mă încântă pentru că lumea e ca într-o familie, în sufragerie”, mai spune Gyuri Pascu.

Preţul unui bilet la concertul dion Underground este de 25 de lei, iar evenimentul va începe de la ora 20.00.

Ieşencele care vor să petreacă seara în compania unor bărbaţi pe gustul lor au la dispoziţie o altă opţiune. De la ora 20.00 la Back in Time are loc o licitaţie de bărbaţi. Aici, până la ora 24.00 orice băiat se poate înscrie, iar după miezul nopţii porneşte licitaţia. ”Preţul de pornire este de 10 lei pe băiat. Cel licitat rămâne la dispoziţia ta toată noaptea, iar banii licitaţi vor fi cheltuiţi împreună cu el la bar”, spun organizatorii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite