Copiii din Capitala Moldovei au avut propriul festival - Şotron, Festivalul Copilăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Şotron
FOTO Arhiva Şotron

Ediţia de anul acesta a stat sub semnul solidarităţii cu Ucraina şi cu copiii refugiaţi, iar în program au fost incluse activităţi şi ateliere în limba ucraineană, precum şi întâlniri cu autoare şi artiste din Ucraina, invitate la eveniment.

Copiii din Capitala Moldovei au participat la un adevărat tur de forţă al activităţilor cultural-educative. Şi anul acesta, în curtea Muzeului „Mihail Sadoveanu” din Iaşi, a luat naştere  Dumbrava Minunată, odată cu începerea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Copilăriei - Şotron. 

Este cel mai mare eveniment dedicat copiilor din zona Moldovei, adunând mii de participanţi încă de la prima ediţie, părinţi şi copii deopotrivă.

Astfel, în perioada 10 - 12 iunie 2022,  surprizele s-au ţinut lanţ în Capitala Moldovei, unde copiii au avut propriul festival, cu jocuri, ateliere interactive şi gustări de la producătorii locali. 

GALERIE FOTO

„Am pregătit timp de trei zile un maraton de activităţi cultural-educative pentru copii, dar şi pentru părinţi şi din fericire şi vremea, care se anunţase foarte neprietenoasă, a devenit prietenoasă”, spun reprezentanţii Muzeului „Mihail Sadoveanu” din Iaşi.

Cei mici au făcut cunoştinţă şi cu agenţii de la poliţia locală, care i-au lăsat să devină poliţişti pentru o zi. Ba chiar s-au putut plimba pe armăsarii poliţiei, din rasa Frizian. 

Sute de copii au umplut atelierele de creaţie, amplasate în curtea Muzeului Mihail Sadoveanu din Iaşi. De departe, cel mai popular a fost atelierul de experimente chimice. 

şotron

FOTO Arhiva Şotron

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine este şoferiţa care a ucis patru muncitori care lucrau pe marginea drumului, la Iaşi

ANAF porneşte tăvălugul: Sute de mii de persoane fizice vor fi verificate în baza analizelor de risc. Zonele cu cele mai mari sume nedeclarate şi neimpozitate

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite