Angajaţii din două spitale cer tichetele de vacanţă în instanţă. „Ne-au dus cu vorba până în noiembrie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ziarul de Iaşi
FOTO Ziarul de Iaşi

Angajaţii din două spitale ieşene au dat în judecată instituţiile medicale în care lucrează nemulţumiţi că n-au primit vouchere de vacanţă în 2018.

Supărarea a apărut după ce la finalul lui 2018 a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede că instituţiile publice trebuie să acorde vouchere de vacanţă şi în următorii doi ani, dar angajaţii nu le-au primit nici anul precedent.

Personalul de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi şi Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, unde niciun angajat n-a beneficiat în 2018 de tichete, nici măcar de valoare mică, a strâns semnături pentru ca problema să ajungă pe masa judecătorilor.

Demersul este susţinut de sindicaliştii de la Sanitas Iaşi, care spun că este nedrept că doar o parte dintre angajaţi să primească aceste beneficii. La Spitalul de Copii s-a pus în discuţie la un moment dat acordarea unui voucher de 200 de lei de persoană, dar ulterior conducerea a susţinut că acordarea unei sume mai mici decât cea stabilită legislativ, adică 1.450 de lei, ar fi ilegală, aşa că a decis să nu mai acorde deloc. Codrina Dimitriu, liderul sindical de la Spitalul „Sfânta Maria” spune că angajaţii au fost duşi cu zăhărelul până la finalul lui noiembrie, când s-a încheiat termenul limită de acordare a tichetelor.

„La insistenţele noastre au făcut un sacrificiu să găsească nişte bani, să acorde câte 200 de lei de salariat, dar au văzut că legea prevede că nu se poate diminua suma şi atunci s-au răzgândit şi nu am mai primit nimic. Nu mai există nicio şansă de a primi, decât dacă vom câştiga procesul demarat. Ne-au dus cu vorba până în noiembrie”, a precizat aceasta.

La Spitalul de Pneumoftiziologie, acordarea tichetelor nu s-a luat în calcul deloc, conducerea susţinând că nu există fonduri suficiente. „Bineînţeles că nu se vor mai da pe anul trecut. Au fost scoase din buget, din lipsă de fonduri, aşa justifică conducerea unităţii. În consecinţă, membrii de sindicat au hotărât să strângă semnături şi să dea în judecată spitalul, să-şi câştige drepturile, a declarat Victorela Vieriu, liderul sindical de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Contactaţi, managerii celor două unităţi medicale au spus că bugetul nu le-a permis să acorde tichete şi că din fondul spitalului au asigurat necesarul de medicamente şi materiale.  O situaţie similară a fost şi cea a personalului din Unităţile de Primire Urgenţe (UPU), aflate sub tutela Ministerului Sănătăţii (MS). Aceştia au rămas fără vouchere pentru că MS a aruncat sarcina achitării lor spitalelor, deşi legea spune că ministerul ar fi fost responsabil pentru acordarea lor, conform Sanitas. Sindicaliştii spun că vor sprijini angajaţii în instanţă pentru a primi ce li se cuvine, această situaţie fiind specifică mai multor spitale din ţară.

Citiţi şi:

Transplantul cardiac ar putea fi realizat în curând şi la Iaşi. Acesta ar fi al doilea loc din ţară unde s-ar face intervenţia

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite