VIDEO Satul năpăstuit de inundaţii. Bătrânele din Boş au curăţat şoseaua de bolovani, vegheate de clienţii cârciumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sat întreg a avut de suferit de pe urma ploilor torenţiale din această după-amiază. Timp de câteva ore şoseaua care străbate satul Boş de la marginea Hunedoarei a devenit aproape impracticabilă, din cauza inundaţiilor.

Ploile torenţiale din această după-amiază au cauzat inundaţii în satul Boş de la marginea municipiului Hunedoara. Şanţurile de scurgere nu au făcut faţă torenţilor, iar apa a inundat strada principală a satului şi mai multe gospodării.

„Ne-a fost teamă că viitura va ajunge la generatorul de curent din centrul satului. Am fi rămas cu toţii în beznă. Apa s-a ridicat la jumătate de metru în unele locuri, când a furtuna a fost puternică, apoi torenţii au mai scăzut, însă şi aşa şoseaua şi curţile noastre au fost inundate”, a povestit Marioara, o localnică din Boş.

Scurgerile de pe versanţi, neîntrerupte timp de mai bine de o oră, au adus tone de pietriş şi bolovani pe strada care străbate satul şi a fost nevoie ca oamenii să folosească un excavator pentru a elibera şoseaua. Utilajul a fost trimis în zonă de Primăria Hunedoara.

Mulţi dintre localnici au îndepărtat pietrişul de pe drum cu lopeţi şi mături, iar printre cei mai activi au fost câteva bătrâne.

În schimb, alţi săteni au preferat să privească scenele dezastrului de pe scaunele celor două cârciumi din sat.

"Noi am ieşit să curăţăm drumul, în timp ce tineretul a stat şi ne-a privit", a relatat o pensionară din Boş, în timp ce mătura de zor strada acoperită cu pietriş, pe care maşinile îşi făceau cu greu loc.

Timp de mai bine de o oră oamenii au muncit la îndepărtarea apei şi a materialului de pe carosabil.

Inundaţii in Boş

Inundaţii în Boş, Hunedoara


Vă recomandăm şi:

Fenomene meteo extreme în Hunedoara: ploile torenţiale au provocat inundaţii în cartierele municipiului

Mai multe străzi din municipiul Hunedoara au fost inundate în urma ploilor torenţiale din această după-amiază. În unele zone, s-au format adevărate lacuri pe străzi, iar traficul rutier a devenit aproape imposibil.

VIDEO Drumul naţional care leagă Valea Jiului de Vâlcea a fost închis, din cauza distrugerilor provocate de torenţi

Drumul Naţional 7A a fost închis, după ce Râul Jieţ, umflat de precipitaţii şi învolburat a distrus o porţiune din carosabil.

Cartiere şi străzi inundate în Hunedoara, după furtuna din această după-amiază

Furtuna abătută în această după-amiază peste Hunedoara a creat probleme localnicilor. Apele au inundat mai multe cartiere şi străzi şi aproape au paralizat traficul rutier în centrul municipiului.

FOTO VIDEO Canalizarea Devei a cedat. Străzile au ajuns sub ape: circulaţie aproape imposibilă pe centura oraşului

O furtună de o oră a dezlănţuit un adevărat dezastru pe străzile municipiului Deva. Reţeaua de canalizare a cedat din cauza volumului mare de apă pluvială. Canalele au refulat, iar mai multe străzi ale municipiului au fost inundate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite