VIDEO Mesajul de Paşte al Episcopului Gurie, al Devei şi Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Gurie, al Devei şi Hunedoarei, le-a transmis un mesaj credincioşilor din Hunedoara, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti.

Părintele Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, a transmis un mesaj credincioşilor, cu ocazia Sărbătorii Paştelui.

Cu drag invit să trăiţi în lumină şi în iubire, să vă iertaţi duşmanii, precum ne cere Mântuitorul, să vă cultivaţi viaţa duhovnicească, să vă imunizaţi interior împotriva tuturor „ştirilor” care otrăvesc lăuntric, să vă fortificaţi întru discernământ, să culegeţi nectar cu mult folos, să vă zidiţi viaţa interioară şi să creşteţi în dragostea de Dumnezeu şi de semeni, precum ne invită Mântuitorul cel Înviat din morţi.

Să vă consolidaţi în convingerea că după moarte urmează adevărata viaţă, în care vom gusta fericirea sau nefericirea, în funcţie de ceea ce merităm. Să ne bucurăm deci împreună în aceste zile de praznic al Învierii Mântuitorului, garanţia propriei noastre Învieri”, a transmis episcopul Gurie, în scrisoarea adresată credincioşilor.

Pastorala Episcopului Gurie, al Hunedoarei şi Devei


Vă recomandăm şi:

Paşti la Mănăstirea Prislop, unul dintre cel mai iubite locuri din Transilvania           Mănăstirea Prislop este în fiecare an, de Paşti, una dintre cele mai populare destinaţii pentru turiştii şi pelerinii care ajung în judeţul Hunedoara.

Apostolul lui Arsenie Boca în Valea Jiului. Octavian Pătraşcu l-a condus pe ultimul drum pe părintele de la Prislop           Octavian Pătraşcu este preot de jumătate de veac şi a fost unul dintre cei care au oficiat la înmormântarea părintelui Arsenie Boca, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Slujeşte în Petroşani, unde a ctitorit o bisericuţă maramureşeană şi a creat un muzeu al satului.

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca          Veche de mai bine de un secol, o căsuţă din lemn şi chirpici ascunsă pe vârful unui munte e considerată de localnicii din împrejurimile Bradului un colţ de Rai. Aici s-ar fi născut în 1910 părintele Arsenie Boca, cel supranumit „sfântul Ardealului“.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite