VIDEO Judecătoarea Nina Corduneanu a debutat în literatură cu "Aripi de fluturi"
0Nina Corduneanu a lansat astăzi prima sa carte, romanul de dragoste „Aripi de fluturi”. Evenimentul a avut loc la Castelul Corvinilor.
Judecătoarea Nina Corduneanu a debutat în literatură cu volumul „Aripi de fluturi”, un roman de dragoste şi despre lumea satului românesc din deceniile trecute.
Evenimentul a avut loc la Castelul Corvinilor, iar invitaţii magistratului au fost colegii din instanţele hunedorene, prieteni şi apropiaţi.
„Am ales această zi pentru a sărbători lansarea cărţii dintr-un anume motiv: astăzi, 11 aprilie, bunica mea, Elena, ar fi împlinit 90 de ani. Mi-e dor de ea, cu un dor de mamă, iar amintirea ei o evoc în această carte”, le-a spus magistrata celor prezenţi.
Stăteau departe unul de celălalt, fiecare, chipurile, cu grija vitelor lui; când, la asfinţit, se îndreptau spre casă, nu rosteau niciun cuvânt tot drumul. Aşa au dus-o până la sfârşitul verii. Într-o zi, când vara începuse să se împletească cu toamna, o ploaie năprasnică a pornit din senin. În apropiere se afla un pichet de grăniceri, părăsit, aşa că, muţi amândoi, cum au fost întreaga vară, s-au prins de mână şi, fugind prin ploaie, au intrat în cazarmă, să se adăpostească, uitând de vite şi de ruşinea ce le fusese tovarăşă întreaga vară, de la atingerea aceea a buzelor. S-au privit în ochi pentru prima oară ca bărbat şi ca femeie şi... n-a mai fost nevoie de cuvinte. – SURSA: fragment din „Aripi de fluturi”, de Nina Corduneanu.
Magistratul Nina Corduneanu a debutat în literatură
Magistrata Nina Corduneanu, la debutul literar
Vă recomandăm şi:
O judecătoare din Hunedoara a scris un roman de dragoste: „Aripi de fluturi” Judecătoarea Nina Corduneanu a scris romanul „Aripi de fluturi”, şi îl va prezenta cititorilor vineri, la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
VIDEO Monica Macovei într-o ipostază inedită: a testat sabia unui cavaler de Hunedoara Monica Macovei a vizitat joi după-amiază Castelul Corvinilor din Hunedoara şi a avut parte de o primire specială. Cavalerii de la castel au tras salve de tun în întâmpinarea ei.
Marş istovitor în memoria lui Avram Iancu: a parcurs 100 de kilometri desculţ până la mormântul „crăişorului” Scriitorul Laurian Stănchescu a ajuns astăzi la Ţebea, unde se află locul de veci al celui supranumit „crăişorul munţilor”, Avram Iancu. Laurian a parcurs desculţ drumul dintre Vidra de Sus, unde s-a născut liderul românilor din Transilvania din vremea Revoluţiei de la 1848, şi Ţebea, unde a fost înmormântat Avram Iancu.