VIDEO Accident pe şoseaua Hunedoara - Deva. Patru oameni au fost răniţi în impactul dintre două maşini
0Patru oameni au fost răniţi într-un accident rutier petrecut luni pe şoseaua Hunedoara – Deva, în zona localităţii Cristur.
Un accident rutier grav s-a produs luni, pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara - Deva, în zona localităţii Cristur. Patru persoane au fost rănite, după ce două autoturisme sau ciocnit.
„În urma impactului, patru persoane au fost rănite, dintre care trei sunt conştiente, una fiind încarcerată. Este blocată circulaţia pe un sens. Intervine Detasamentul Deva cu autospeciala de descarcerare, SMURD C1 şi Autospeciala de Transport Victime Multiple”, a informat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
„Conducătorul unui camion, care circula pe banda 1 a DJ687, din direcţia Deva-Hunedoara, a încercat o manevră de întoarcere încălcând marcajul dublu continuu şi a acroşat un autoturism care circula in acelaşi sens (pe banda 2), proiectându-l pe sensul opus de mers, unde acesta a lovit frontal un alt autoturism. Patru persoane au fost rănite (un bărbat şi două femei din primul autoturism şi conducătoarea auto a autoturismului care circula din sens opus)”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
VIDEO: ISU Hunedoara.



Vă recomandăm să citiţi şi: