Un român și-a obligat familia să se rupă de lume. Fără școală, internet și medicamente, doar cu Biblia

0
Publicat:

Un bărbat din Hațeg este acuzat că și-a obligat soția și cei doi copii să trăiască rupți de lume. Și-a retras fiul de la școală, a interzis medicamentele și socializarea, și le-a impus să respecte la literă unele învățături biblice.

Biblia, cel mai de preț lucru din casa familiei din Hațeg. Foto: ARHIVĂ. ADEVĂRUL
Biblia, cel mai de preț lucru din casa familiei din Hațeg. Foto: ARHIVĂ. ADEVĂRUL

Părinții a doi copii din Hațeg sunt cercetați penal pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal.

În luna februarie, o percheziție la domiciliul familiei cu doi copii, cu vârste de cinci ani și nouă ani, a scos la iveală o situație neobișnuită, care i-a determinat pe procurori să îl pună sub învinuire pe „capul familiei”, în vârstă de 34 de ani, și să solicite instanței efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în cazul acestuia.

Judecătoria Hațeg a respins solicitarea Parchetului cu privire la încuviințarea expertizei psihiatrice, însă ancheta penală continuă. În acest timp, soția tânărului și cei doi copii au fost plasați la un centru maternal.

Copil retras de la școală

Bărbatul a fost acuzat că nu și-a lăsat unul dintre copii să meargă la școală.

„De asemenea, din discuțiile cu vecinii acestora a reieșit că numiții au doi copii pe care îi cresc în condiții precare (lipsa alimentație icorespunzătoare și condiții mizere), fapt ce afectează dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor”, arătau anchetatorii.

Un vecin le-a declarat procurorilor că familia este foarte retrasă și nu socializează în niciun fel cu nimeni din scara blocului sau din oraș, se arată în dosar. Acesta a adăugat că soții fac parte dintr-un cult religios și nu au venituri.

„Fiind vecin cu aceștia a observat că cei doi soți își cresc copiii în condiții mizere, insalubre, întâmplător când cei doi au ieșit din apartament a văzut mizeria care se afla în apartamentul lor, mai mult de atât geamul apartamentului acestora este mereu deschis, chiar și zilele trecute când au fost înregistrate – 15 grade Celsius”, se arată în dosar.

Vecinul a declarat că părinții ies cu cei doi copii la plimbare prin oraș doar seara, ținându-i foarte strâns de mână și nu le permit să intre în discuții sau să se joace cu alți copii. O altă vecină audiată de procurori a susținut și ea că familia este retrasă și nu socializează cu nimeni de pe scara blocului sau din oraș.

Trăiesc din mila localnicilor

Anchetatorii au audiat-o, în prezența unui psiholog, și pe soția tânărului. Aceasta le-a spus că și-a cunoscut soțul în urmă cu aproape 11 ani și la scurt timp s-au căsătorit și au împreună doi copii. De câțiva ani, afirma aceasta, bărbatul a intrat într-un cult religios și, cu timpul, și-a schimbat radical atitudinea față de familie.

„Cei patru locuiesc într-o singură cameră a apartamentului cu două camere, în care se află două paturi și o canapea, paturile fiind improvizate cu cartoane. Soțul său spunea că le pune în scopul de a nu îi ajunge curentul, iar pe timp rece, camera o încălzeau cu un radiator electric, celălalt dormitor fiind folosit ca depozit pentru alimente. Pe toate geamurile apartamentului există lipit un autocolant mat care împiedică vederea în exterior. Apartamentul nu are apă caldă, iar când făceau baie, încălzeau apă pe aragaz. De cinci ani, suspecta precizează faptul că trăiesc în condiții de trai grele, dar ea se află în imposibilitatea de a-și exprima voința prin aceea că soțul său îi spune că femeia trebuie să fie supusă”, declara aceasta, potrivit anchetatorilor.

Fără medicamente în casă

Potrivit femeii, în 2021 și-a înscris unul dintre copii la școală, dar soțul ei nu l-a lăsat pe copil să meargă nicio zi la cursuri. În schimb, în fiecare zi, bărbatul avea un ritual la care întreaga familie era obligată să participe: citea din cărți religioase și cânta partituri bisericești.

„Chiar dacă locuiesc împreună în apartament, atitudinea soțului său era foarte drastică, atât asupra sa, cât și asupra copiilor, prin aceea că pentru orice acțiune pe care o făcea era obligată să îi ceară consimțământul, inclusiv socializarea cu alte persoane din exterior sau achiziționarea de alimente, putea ieși afară din apartamentul menționat mai sus doar cu acordul lui, timpul fiind de aproximativ o oră, iar dacă depășea o oră sau o vedea în compania altor persoane devenea foarte irascibil”, declara femeia.

Bărbatul a interzis medicamentele în casă, cu excepția nurofenului, pe motiv că nu crede în ele, ci crede în Dumnezeu.

Explicațiile bărbatului: își crește copiii după „învățături biblice”

Bărbatul de 34 de ani a fost și el audiat și a explicat că modul lor de trai este unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale.

A relatat că a făcut parte dintr-un cult religios, dar a renunțat să frecventeze adunările religioase, pe motiv că este corupție în țară, atât religioasă, cât și politică. Din 2011, după ce a fost internat în spital, având hepatită, a renunțat definitiv la tratament și medicamente.

„Consideră că totul este în mâna lui Dumnezeu si doar El îl ajută să se vindece, nu prin tratamente, nu crede în așa ceva, asta a încercat să implementeze și familiei sale, fapt reușit”, a declarat bărbatul.

Din 2015, arăta acesta, a rupt legătura cu toate persoanele din jurul său și nu a vrut ca familia sa să fie influențată în alt mod decât „biblic”.

„De când sunt căsătoriți nu au nici o sursă de venit, trăiesc din alocația minorilor, 255 lei de copil, și din mila persoanelor care le dau alimente și diferite sume de bani”, adăuga acesta.

Bărbatul spune că a lipit autocolante pe geamurile apartamentului pentru a se bucura de mai multă intimitate.

„Conform Bibliei, consideră că soția trebuie să fie supusă soțului ei, iar copiii supuși părinților. Suspectul menționează faptul că în luna iunie a anului 2021, l-a înscris pe fiul minor în clasa pregătitoare la o școală din Hațeg, însă în luna august 2021 a decis să îl retragă pe acesta de la unitatea de învățământ, din cauza principiilor biblice care nu sunt respectate de sistemul de învățământ. El afirmă că modul de trai al lor este unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale”, declara suspectul.

Nu își va mai lăsa copiii la școală

Bărbatul nu a acceptat ca și copiii săi să socializeze sau să se joace cu alți copii, deoarece a considerat că îi poate influența în mod negativ și anticreștin și nu a vrut ca ei să meargă la școală pe motiv că școlarizarea este o decizie „anticreștină” a statului.

„Mai precizează faptul că digitalizarea îi influențează viitorul copiilor, deoarece este într-o continuă schimbare, multe locuri de muncă dispar și nu are garanția că aceștia vor putea să profeseze într-un anumit domeniu. De asemenea, suspectul declară verbal că nu crede în medicină, copii săi sunt sănătoși, singurele probleme de sănătate au fost gripă sau răceală, pe care le trata cu Nurofen, ceaiuri, supozitoare, tratament ales de el, nu de medici”, se arată în dosar.

Când polițiștii s-au prezentat la ușa locuinței sale, bărbatul a refuzat să comunice cu ei, pe motiv că îi sunt încălcate drepturile părintești.

Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că, după ce soția și cei doi copii ai săi vor reveni acasă din centrul maternal, își va menține decizia de a nu-și lăsa copii la școală și grădiniță și va aborda aceeași atitudine în creșterea și educarea acestora.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite